Sportul nu te ajută să slăbeşti întotdeauna
Toată lumea ştie beneficiile pe care sportul le aduce organismului, ajutând la prevenirea bolilor, chiar şi a celor mai temute precum cancerul sau infarctul, dar în ceea ce priveşte scăderea în greutate nu prea serveşte la nimic, întrucât creşte apetitul
Ţiuitul urechilor poate să ascundă o problemă auditivă serioasă
Suprasolicitarea sau un dezechilibru al organismului se poate manifesta prin răspunsuri care nu pot fi controlate: ţiuitul urechii, zbătutul ochilor sau musculatura contractată, care de multe ori trec neobservate. Sunt situaţii în care acestea pot fi semne directe ale unor
Calităţile deosebite ale cărbunelui vegetal
Cărbunele vegetal este utilizat de câteva milenii în medicina populară. Acesta are puterea de a trata câteva afecţiuni şi poate fi folosit ca şi adjuvant, neavând efecte adverse. Acest tip de cărbune se poate folosi şi pentru absorbţia secreţiilor nazale, a microbilor şi a toxinelor. De
Alimente care luptă împotriva candidei
Candida este o ciupercă a cărei existenţă iţi poate influenţa starea mai mult decât crezi. Apariţia acesteia este în strânsă legătură cu alimentaţia de zi cu zi, deoarece o dietă potrivită te ajută să scapi de ea, să te detoxifiezi
Sănătatea inimii este influenţată de mariajele nefericite
Orice om căsătorit de ceva vreme iţi poate spune că mariajul nu este întotdeauna lapte şi miere. Uneori, viaţa te poate duce pe un drum diferit de cel al jumătăţii tale şi în timp realizezi că în ochii tăi mariajul
Cu cât iţi verifici e-mail-ul mai des cu atât eşti mai stresat
Stresul este un fenomen psihosocial complex ce decurge din confruntarea persoanei cu cerinţe, sarcini, situaţii, care sunt percepute ca fiind dificile, dureroase sau de mare importanţă pentru persoana în cauză. Specialiştii au efectuat un studiu ale carui rezultate arată că verificarea
Munca la birou ne poate crea probleme majore de sănătate
Poate să sune ca o exagerare, însă statul pe scaun la birou ore în şir te poate ucide în timp. De altfel, acest stil de viaţă modern şi nesănătos îţi creşte şansele de a suferi un infarct cu 64% şi
Până în 2030 obezitatea va atinge cote alarmante
Obezitatea este cea mai frecventă boală metabolică şi se asociază adesea cu boli cronice severe cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, apneea de somn etc. Ea este caracterizată printr-un exces de ţesut adipos. Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că, până în
Consumul de ceapă a fost asociat cu diminuarea considerabilă a riscului de cancer
În urma unor studii, specialiştii francezi au concluzionat că ceapa (cel puţin o jumătate de ceapă crudă consumată pe zi) reducere cu cel puţin 50% a riscului de apariţie a cancerului de stomac, dar şi o reducere semnificativă a incidenţei
Sfaturi importante pentru detoxifierea organismului
Detoxifierea poate reduce incidenţa de apariţie a numeroase probleme de sănătate, cum ar fi oboseala cronică, imunitatea scăzută, alergiile, durerile de cap, scăderea capacităţii de concentrare sau mâncărimile pielii. Stilul de viaţă ne poate pune la încercare corpul. Deşi, în condiţii normale, organismul este capabil să