Află ce afirmă cercetătorii despre alimentele care conţin gluten
Glutenul este o proteină regăsită natural în grâu, orz, secară, introdusă deseori şi în compoziţia produselor procesate. De altfel, glutenul este întrodus în numeroase alimente şi medicamente, nu doar în pâine sau biscuiţi. Cerealele, sosul de soia, băuturile alcoolice (precum berea)
Litiaza biliară – afecţiunea care apare la vârste din ce în ce mai fragede
Litiaza biliară este definită de prezenţa calculilor („pietrelor“) la nivelul veziculei biliare şi/sau a căilor biliare. Vezica biliară, sau "fierea"- cum este numită popular - este un sac de mici dimensiuni, poziţionat imediat sub ficat. Are rolul de a depozita bila
S-a descoperit o cale prin care organismul poate să ardă mai multe calorii
Despre obezitate se scrie de zeci de ani ca despre una dintre principalele cauze declanşatoare ale celor mai mortale boli ale societății de astăzi - bolile cardiovasculare și cancerul. Obezitatea este un factor de risc pentru amândouă, iar specialiștii cred
Află care sunt alimentele ce triplează riscul de recidivă a cancerului de colon
Cercetătorii au realizat un studiu din care reiese faptul că pacienţii trataţi de cancel la colon a căror alimentaţie este bogată în carne şi grăsimi prezintă de trei ori mai multe riscuri de recidivă faţă de cei a căror alimentaţie
Pepenele poate vindeca disfuncţiile sexuale
Pepenele roşu este unul dintre fructele cele mai bogate nutriţional și mai la îndemană. Este cunoscut pentru calităţile sale medicinale care pot uşura simptomele unor afecţiuni precum astmul, arteroscleroza, diabetul, cancerul de colon, artrita. Pepenele mai este recunoscut pentru bariera împotriva
Un nou medicament ar putea elimina colesterolul rău din organism
Colesterolul este un tip de grăsime ce se găseşte în aproape toate alimentele de origine animală, însă niciodată în cele de natură vegetală. În organismul uman, colesterolul se fixează în membranele celulare, acţionând ca agent stabilizant. Acesta este colesterolul bun, iar
Amestecul simplu care te scapă de celulită
Celulita reprezintă acumularea de ţesut adipos subcutanat la nivelul coapselor, şoldurilor şi feselor. Această condiţie este prezentă la majoritatea femeilor. Deşi nu este o condiţie medicală serioasă, celulita poate fi inestetică şi poate deranja femeia când poartă pantaloni scurţi sau
Apa rece are un impact negativ asupra digestiei
Este recomandat să ne hidratăm corespunzător pentru ca organismul nostru să funcţioneze la capacitate maximă, însă dacă veţi consuma băuturi mai reci, despre care credeţi că vă răcoreşte vara, în realitate, există studii ştiinţifice care indică faptul că vă faceţi mult
Alimente care previn şi reduc inflamaţiile în organism
Tensiunea arterială, infecţiile virale, osteoporoza, artrita, candida sau acnea sunt afecţiuni cauzate de inflamaţiile organismului uman. Inflamaţia este raspunul sistemului imunitar la stresul la care este supus zilnic. Inflamaţiile duc însă şi la alte afecţiuni grave, îmbătrânire prematură şi îmbolnăviri