Două alimente care atunci când le combini iţi oferă energie maximă
Toată lumea ştie că mierea de albine are beneficii extraordinare, însă, când aceasta este consumată împreună cu scorţişoara devine un adevarat elixir pentru sănătate. Practic, cele doua alimente consumate împreună oferă energie cât zece mese sănătoase. Mierea îndulceşte preparatele culinare şi luptă împotriva
Înlocuieşte antidepresivele cu acest tip de limonadă
Tratamentul antidepresiv se poate întoarce împotriva propriei persoane. Toate medicamentele care tratează depresia au efecte adverse, de care persoana în cauză, dar şi anturajul trebuie să fie conştienţi. Printre cele mai frecvente se numără starea de greaţă şi voma, dar
Studiu alarmant – muzica poate crea probleme serioase în ceea ce priveşte auzul
Muzica este parte componentă a naturii, fiind omniprezentă. De-a lungul anilor, aceasta a continuat să însoțească omul în evoluția sa, fiind prezentă în momentele esențiale. Ne place un anumit gen de muzică din același motiv pentru care ne place un anumit
Dependenţa de alcool şi tutun poate fi înlăturată cu ajutorul acestei plante
Consumul de alcoolul şi tutunul sunt viciile cele mai întâlnite în întreaga lume, iar renunţarea la acestea nu este tocmai uşoară. Experţii susţin că ceaiul de pedicuţă, o plantă veşnic verde care creşte prin pădurile de fag şi brad, este un
Premieră medicală. Au fost efectuate primele transplanturi de organe infectate cu HIV
Medicii britanici au bifat o premieră în medicină, prin efectuarea primului transplant de organe infectate cu HIV. Transplanturi de acest fel au avut loc în ultimii cinci ani, dar au fost făcute publice abia acum. Acestea au implicat transplantul a
Robotul care face ca intervenţia de litiază renală să fie mult mai uşoară şi mai eficientă
Pietrele la rinichi, denumite medical litiază renală, sunt depozite mici şi dure care se formează în interiorul rinichilor, fiind constituite din minerale şi săruri acide. Dimensiunile pot varia de la câţiva milimetri în diametru până la mărimea unei pietre mici. Există
Află ce efect surprinzător are şampania asupra organismului
Dacă de-a lungul timpului s-au scris foarte multe articole despre vin şi calităţile sale extraordinare atunci când este băut cu măsură, astăzi vom scrie câteva cuvinte despre şampanie şi despre calităţile sale mai puţin cunoscute. Cercetătorii au descoperit că şampania conţine
Nu te odihneşti cum trebuie? Telefonul mobil poate fi cauza
Acum când trăim în era tehnologiei trebuie să recunoaştem că cei mai mulţi dintre noi suntem dependenţi de telefoanele mobile. Marea problema este că nici măcar noapte nu renunţăm întru-totul la ele. Studii recente au arătat că majoritatea celor cu
Descoperirea care transformă orice grupă de sânge în donator universal
Lipsa de sânge din spitalele din Romania, şi nu numai, reprezintă o reală problema pentru persoanele bolnave care depind de acest fluid extrem de important pentru supravieţuire. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca persoanele ce aveau nevoie urgentă de sânge
A fost creat un nou tratament împotriva leziunilor cerebrale
O tânără cercetătoare, pe nume Indrani Das, a creat un tratament revoluţionar care împiedică moartea neuronilor după o leziune cerebrală. Studiul ei s-a focusat pe o celulă numită astrocită. Această celulă are formă de stea şi umple spaţiile dintre neuroni, celulele