Activităţile fizice îţi prelungesc viaţa
Viaţa fără sport nu ar trebui să existe! Indiferent de natura lui, sportul este extrem de important pentru o calitate ridicată a vieţii. Poţi să mergi la sală sau poţi lucra câteva exerciţii fizice acasă, important este să vrei să
Importanţa celor 10.000 de paşi pe care trebuie să-i facem zilnic
În zilele noastre parcă toată lumea promovează mersul pe jos şi, mai mult decât atât obiectivul celor 10000 de paşi efectuaţi zilnic. Realizarea zilnică a acestui obiectiv iţi asigură o formă fizică de invidiat, te scapă de problema kilogramelor în
Află câte calorii poţi arde într-o oră în funcţie de sportul practicat
Ştim cu toţii că prin sport, devenim mai sănătoşi, mai puternici, mai rezistenţi, mai rapizi, mai capabili să facem faţă provocărilor de zi cu zi, ştim că sportul ne impune un anumit regim, o disciplină pe care nu o putem
Află aspecte interesante legate de somn
Avem tendinţa de a crede că întregul nostru organism are nevoie de somn pentru a supravieţui. În realitate însă, corpului nu îi este necesar, ci doar creierului. Sistemul nostru nervos işi reface puterile în timpul somnului, dar nimeni nu ştie
Prin masarea degetelor scapi de anumite probleme fizice
Studiile au dovedit că masajul mâinilor accelerează vindecarea și diminuează durerile. Acest gen de terapie se bazează pe un principiu simplu: fiecare organ corespunde unui anumit punct din palmă. Stimulată, fiecare zonă duce la creşterea capacităţii organismului de vindecare şi
Ceaiul de pătrunjel acţionează eficient împotriva picioarelor umflate
Umflarea picioarelor şi a gambelor este frecventă după perioade lungi de şedere pe scaun, cum se întâmplă în zborurile lungi cu avionul sau după o zi de muncă la birou, fără să ne ridicăm periodic, pentru a ne dezmorţi corpul. Când această
Consumul de apă în exces poate crea probleme de sănătate
Fiind alcătuit în proporţie de 70% din apă, organismul uman este dependent de acest lichid ce stă la baza vieţii pe Terra. Medicii nutriţionişti spun că apa este un aliment indispensabil pentru buna funcţionare a organismului. Potrivit acestora, lichidul ajută la scăderea
Radiaţiile pot dezvolta tumori multiple
Este o teamă cumva firească a omului modern de efectele radiaţiei asupra sănătăţii sale, întrucât tehnologia modernă ne-a pus în preajmă rutere Wi-fi, staţii de emisie-recepţie ale companiilor de telefonie mobilă, sau telefonul mobil din propriul buzunar, surse considerabile de
A fost descoperit un puternic medicament împotriva cancerului
De-a lungul timpului specialiştii din domeniul sănătăţii au făcut cercetări în încercarea de a găsi o soluţie viabilă în ceea ce priveşte tratarea cancerului. După atâţia ani de muncă, se pare ca uşor uşor încep să apară şi veştile bune. Un
Funcţiile cardiovasculare vor putea fi reglate cu ajutorul unui nou tip de neuroni
Oamenii de ştiinţă au realizat pe şoareci o serie de studii ce au relevat existenţa unui nou tip de neuroni care reglează funcţiile cardiovasculare, precum ritmul cardiac şi presiunea arterială. În formarea neuronilor un rol foarte important îl joacă hormonii tiroidieni