Title Image
Home  /  Blog  /  Right Sidebar (Page 143)

Diabetul de tip 2 poate apărea la copii şi adolescenţi, însă de obicei debutează la persoane în vârstă de peste 30 de ani şi devine din ce în ce mai frecvent la grupele de vârstă superioare. Aproximativ 15% din persoanele în vârstă de peste 70 de ani au diabet zaharat de tip 2. Anumite grupuri rasiale şi culturale au risc crescut de a face diabet de tip 2: persoanele de rasă neagră şi de etnie hispanică, care trăiesc în Statele Unite, au un risc de 2-3 ori mai mare decât populaţia generală. De asemenea, diabetul de tip 2 are agregare familială. Principalul

Probabil foarte puţină lume ştie faptul că mătasea de porumb are beneficii însemnate pentru organismul uman. Iată câteva beneficii care te vor determina să nu mai arunci matasea atunci când cumperi porumb de fiert sau de copt: Ajută la coagularea sângelui Mătasea porumbului conţine vitamina K în cantităţi foarte mari. Vitamina K ajută la coagularea sângelui, ceea ce înseamnă că rănile ţi se vor vindeca mai repede. Previne formarea pietrelor la rinichi Mătasea porumbului ajută la eliminarea lichidelor, prevenind astfel formarea pietrelor la rinichi. Dacă ai nisip la rinichi, ceaiul de mătasea porumbului te ajută să îl elimini. Reglează nivelul colesterolului din sânge De asemenea, mătasea porumbului

Un nou studiu realizat de către specialişti a scos la iveală faptul că există doua mici secrete pentru a avea o relaţie sănătoasă: să dormi dezbrăcat şi să ţii mâncarea departe de dormitor. Studiul realizat în Marea Britanie a arătat că persoanele care dorm dezbrăcate împreună cu perechea lor sunt mult mai mulţumite de relaţia din cuplu. Mai puţin de jumătate dintre persoanele care dorm îmbrăcate au declarat că sunt „extrem de fericite", spre deosebire de cele 57% care dorm fără haine. Studiul, realizat de către specialişti, a arătat că obiceiurile de dormit pot avea legătură cu sănătatea relaţiilor. Hainele murdare aruncate pe podea, dezordinea şi paturile

Denumirea generică de reumatism este atribuită diferitelor dureri sau probleme ale încheieturilor, oaselor sau mușchilor. Reumatismul nu este o boală în sine ci este termenul uzual folosit pentru mai mult de 200 de afecțiuni musculo-scheletale. De aceste diverse afecțiuni suferă în jur de 50% din populație la nivel global. Dacă vorbim despre România procentul urcă la 60% din populație. În termeni de specialitate reumatismul este întotdeauna însoțit de o completare care denumesște mai specific boala: reumatism inflamator, reumatism articluar acut, poliartrita reumatoidă, reumatism abarticular, reumatism degenerativ, etc. În funcţie de boala reumatică prezentă, specialiştii pot recomanda tratamente pe bază de medicaţie, exerciţii fizice

Una dintre cele mai avansate metode de diagnoză utilizate în imagistica medicală, tomografia computerizată oferă informaţii foarte detaliate ale ţesuturilor din interiorul organismului uman. În cele ce urmează vom prezenta beneficiile şi riscurile folosirii acestei tehnologii: Beneficiile examinării prin intermediul computerului tomograf În primul rând examinare prin intermediul computerului tomograf este nedureroasă, de scurtă durată, neinvazivă şi precisă. Prin această metodă se pot vizualiza oasele, ţesuturile moi şi vasele în acelaşi timp. De asemenea, în situaţii de urgenţă poate detecta leziuni interne suficient de rapid pentru a putea salva vieţi, în special după traumatisme complexe. Examinarea cu ajutorul computerului tomograf este mai puţin sensibilă la

Originară din Asia, scorţişoara este cunoscută pentru proprietăţile sale medicinale din cele mai vechi timpuri. Se crede că era folosită de vindecătorii şi vracii din Roma până în China, încă din 2700, i. Hr. Indienii i-au recunoscut valoarea terapeutică în secolul al VIII-lea. Scorţişoara este menţionată chiar şi în Biblie. Scorţişoara este un ingredient destul de des întâlnit în bucătăria noastră. Pe lângă faptul că este foarte aromată şi savuroasă, aceasta conţine cei mai mulţi antioxidanţi, ajutând la stabilizarea nivelului de zahăr din sânge, reducerea inflamaţiilor, reglarea funcţionării sistemului nervos şi la stimularea imunităţii. Alte studii arată că scorţişoara este un condiment

Fie că le consumi sub forma de suc sau limonadă, la o cană de ceai sau ca dressing pentru diferite băuturi, lămâile au calităţi dovedite asupra organismului. Pe lângă binecunoscutele efecte antivirale şi dietetice, lămâile au şi alte proprietăţi cu adevărat miraculoase şi uneori nici măcar nu trebuie să le consumi. Este de ajuns să simţi mirosul acestora pentru ca efectele benefice să apară. Iată ce se întâmplă dacă pui câteva lămâi tăiate pe noptiera din dormitor, spre exemplu: Mirosul proaspăt şi puternic de lămâie are capacitatea de a te scăpa de indispoziţie şi chiar de a te ajuta să tratezi o

România se află pe penultimul loc în Europa, după Albania, în privinţa donării de sânge. Practic ţara noastră are doar o medie de 1,7% donatori la întreaga populaţie, în vreme ce un minim necesar ar fi de 2,5%, iar recomandarea Comisiei Europene este de 6%. Astfel de situaţii sunt întâlnite mai peste tot în lume, iar specialiştii au luat deja măsuri în acest sens. Cercetătorii, mai exact cei americani, au anunţat că au reuşit să creeze în laborator celule sintetice care imită principalele caracteristici ale globulelor roşii. Particulele sunt foarte asemănătoare globulelor roşii nu numai prin forma şi dimensiunea lor, dar şi

Eczema este o afecţiune cutanată alergică, acută sau cronică, caracterizată prin zone roşii supra înălţate de mici vezicule lichidiene deosebit de pruriginoase. Potrivit dermatologilor, stresul, expunerea la substanţe iritante şi infecţiile bacteriene sunt principalii factori care stimulează răspunsul inflamatoriu la nivelul pielii, cel mai des întâlnit fiind la picioare, mâini, genunchi, coate, dar şi la gât. De asemenea, alimentele consumate, produsele cosmetice şi detergenţii folosiţi, schimbările bruşte de temperatură precum şi dereglările hormonale ori stresul sunt doar câţiva dintre factorii care pot duce la apariţia unei eczeme. Poţi să scapi de eczeme cu un duş rapid, folosind uleiul de cocos. Mai exact, să-ţi masezi tot corpul cu ulei de

Având în vedere vieţile agitate pe care majoritatea dintre noi le au, nu este de mirare că în anumite momente ne simţim extenuaţi. Pe lângă odihnă şi alimentaţie, este recomandat să acordaţi puţină atenţie aspectului ochilor şi tenului, folosind ingrediente la îndemână, cu efecte benefice. Comprese cu pliculeţe de ceai Pentru ochii umflaţi de oboseală şi aşa-numitele pungi de sub ochi, tăiaţi câteva felii de castravete şi puneţi-le pe ochi. Staţi întinşi pe pat 15 minute şi lăsaţi elementele nutritive să acţioneze asupra pielii sensibile. Puteţi face acest lucru şi cu pliculeţe cu ceai folosite - în special cu cele de muşeţel

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Call Now Button