Oamenii de ştiinţă sunt aproape de a realiza creierul artificial
Deşi pare de domeniul ştiinţifico fantastic, oamenii de ştiinţă fac progrese remarcabile în ceea ce priveşte realizarea creierului artificial. Aceştia au reuşit să cultive în laborator celule cerebrale de şobolan, astfel încât acestea au prezentat activitate de tip neuronal. Unul dintre
Află care este legătura dintre căscat şi creier
Contagios printre oameni, căscatul are origini necunoscute. Deşi poate părea de necrezut în epoca marilor progrese medicale pe care o traversăm, adevărul este că nimeni nu a reuşit să explice cu certitudine ce este, mai exact, căscatul şi care sunt
Un stil de viaţă sănătos schimbă structura genetică a individului
În urma cercetărilor realizate, oamenii de ştiinţă au lansat teoria conform căreia adoptarea unui stil de viaţă sănătos poate afecta o persoană la nivel genetic. Ei explică faptul că mâncând ciocolată cu afine şi bând ceai, spre exemplu, fluxul sangvin
Află cum poţi preveni dependenţa de antidepresive
De cele mai multe ori depresia severă este tratată cu ajutorul antidepresivelor, deoarece creierul chiar are nevoie să-şi suplimenteze nivelului de serotonină și nu numai. Persoanele care iau astfel de pastile trebuie să fie foarte atente pentru a evita instalarea
Află ce condiment este capabil să-ţi îmbunătăţească memoria
Memoria este definită ca fiind capacitatea creierului de a reţine şi de a-şi aminti diferite informaţii, experienţe, proceduri, abilităţi şi obiceiuri. Există factori care influenţează activitatea normală a creierului, declansând diferite probleme de memorie, mai mult sau mai puţin grave. Iată însă că
Alimentele de culoare galbenă ne ajută să fim mai fericiţi
Ştim cu toţii că alimentaţia joacă un rol deosebit de important în ceea ce priveşte starea noastră de bine. Noile cercetări realizate de către specialişti ne arată că alimentele de culoare galbenă sunt adesea asociate cu fericirea. Cercetările au fost realizate
Somnul odihnitor ne ajută să ne menţinem şi să ne recuperăm sănătatea
Somnul este esenţial pentru buna funcţionare şi longevitatea organismului nostru. El nu este făcut doar ca să treacă timpul mai repede noaptea, ci reprezintă un adevărat barometru al sănătăţii corpului. Somnul defineşte starea de sănătate şi capacitatea de recuperare din timpul
Deficienţele de auz afectează capacităţile mentale
Specialiştii au realizat un studiu prin care au descoperit că oamenii care suferă de pierderea auzului pot experimanta un declin mental mai rapid. Practic, oamenii care au probleme de auz suferă de deficiţe semnificative ale memoriei, atenţiei şi învăţării, cu
Elimină depresia într-un mod natural
Depresia este o afecţiune medicală serioasă care poate influenţa în mod negativ starea, gândirea şi comportamentul. Depresia se poate manifesta prin diverse simptome, cele mai des întâlnite fiind un sentiment profund de tristeţe şi pierderea marcantă a interesului faţă de
Problemele neurologice şi cele vasculare provoacă migrenele
Migrena este definită ca o durere intensă de cap, cu o durată de 4 până la 72 de ore şi care are caracter recidivant. O persoană care are migrene, nu-şi poate desfăşura normal activităţile cotidiene. Cu toate că migrenele sunt