Home  /  2017  /  aprilie (Page 3)

Femeile se confruntă de-a lungul timpului cu modificări hormonale frecvente, unele chiar severe, cum sunt cele din timpul sarcinii, care influenţează nivelul de energie pe care îl au şi stările emoţionale prin care trec. Practic, aceste schimbări hormonale produc o varietate

Afecţiunile hepatice includ o largă varietate de boli ale ficatului. Ficatul este situat imediat sub cutia toracică în partea dreaptă a abdomenului. Fără acesta nu am putea digera mâncarea, absorbi substanţele nutritive şi nu am putea detoxifica organismul - practic nu am putea trăi

Cancerul gastric prezintă de multe ori simptome nespecifice și din această cauză majoritatea pacienților se prezintă la medic cu boală în stadiu avansat. Aceste semne ale cancerului de stomac sunt adesea similare cu cele pe care le manifestă pacienții cu

Cercetătorii au descoperit că ambii părinţi pot transmite copiilor o predispoziţie la obezitate dacă au fost înfometaţi în timpul concepţiei. Spre exemplu, foarte mulţi copii născuţi de femeile olandeze care au fost însărcinate în timpul "iernii foametei" din 1944 au o

American Heart Associaţion a prezentat o recomandare oficială cu privire la cantitatea de zahăr recomandată pentru cei mici. Specialiştii susţin că micuţii sub doi ani de zile nu ar trebui să consume adaos de zahăr sub nici o formă, iar copiii până la

Cancerul, denumit ştiinţific „neoplasm”, este o boală, care, printr-o diviziune necontrolată de celule, invadează ţesuturile din organism. Această invazie se produce prin creşterea directă a celulelor canceroase în ţesuturi sau prin migraţia celulelor către alte organe. Cancerul este a doua cauză de mortalitate

Este important să cunoaştem factorii de risc şi/sau cauzali ai obezităţii, pentru a preveni acumularea excesivă de grăsimi. Unii factori pot fi modificaţi, prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos, însă, există şi alţi factori, mai puţin cunoscuţi, care iţi

Ştim cu toţii că supraponderabilitatea nu poate aduce nimic bun unei persoane. Pe lângă bolile endocrine, cardiovasculare, articulare, şi multe altele, oamenii de ştiinţă au descoperit că există o legătură între obezitate şi durerile de cap frecvente, iar o mai

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button