Ce factori trebuie să luaţi în considerare înainte de a efectua o intervenţie estetică?
În general o intervenţie estetică vă poate îmbunătăţi aspectul fizic, însă trebuie să luaţi în considerare si o serie de riscuri . Intervenţiile estetice se referă atât la operaţiile chirurgicale de infrumuseţare, precum liftingul facial sau liposucţia, cât şi la procedurile nechirurgicale, precum injecţiile cu toxină botulinică sau peelingul chimic. Luaţi în considerare următorii factori Înainte de efectuarea unei intervenţii estetice, este important să cunoaşteţi toţi factorii implicaţi în reconstrucţia sau corectarea unor porţiuni corporale care funcţionează normal, însă au nevoie de îmbunătăţiri la nivelul aspectului. Cei mai importanţi dintre aceştia sunt: Asteptările - este esenţial ca aşteptările dumneavoastră să vizeze îmbunătăţirea aspectului fizic, nicidecum perfecţiunea.
De câte ore de somn ai nevoie pentru a te simţi odihnit?
Vârsta şi sexul ne dictează necesarul de somn de care avem nevoie în fiecare noapte, arată ultimele studii. Află de câte ore de somn ai nevoie ca să te simţi fresh dimineaţă! Somnul este esenţial pentru sănătatea organismului, iar cele mai recente descoperiri arată că orele de somn de care avem nevoie fiecare diferă în funcţie de vârstă şi sex. Ai să vezi de ce este bine să sari peste somnul de după-amiaza, asta în cazul în care îţi permiţi acest "lux", dar să nu aplici metoda pentru somnul din timpul nopţii. Potrivit specialiştilor este obligatoriu sa dormim măcar 6-8 ore
Înlătură tensiunea de la birou cu câteva exerciţii!
Timpul îndelungat pe care îl petrecem la birou şi poziţiile vicioase ne creează stări de disconfort la nivelul gâtului, umerilor şi spatelui. Câteva exerciţii simple pot înlătura tensiunea resimţită în aceste zone. Specialiştii ne recomandă ca, după fiecare oră petrecută la birou, să facem o pauză de cel puţin 10 minute, pentru dezmorţirea întregului corp. Eficiente în acest sens sunt exerciţiile de kinetoterapie efectuate cu ajutorul scaunului sau chiar pe birou, care înlătură durerile cauzate de posturile incorecte. Exerciţiile de kinetoterapie corectează postura şi aliniamentul corpului, combătând şi prevenind durerile de la nivelul gâtului, umerilor şi spatelui. Sunt indicate zece repetări ale
Consumaţi pepene galben – este o minune pentru sănătate
Pepenele galben aduce adevarate beneficii sănătăţii. Acest fruct are un conţinut ridicat de betacaroten, acest aspect este dovedit şi de culoarea sa galben - portocalie. De asemenea nu are un conţinut caloric ridicat, furnizând doar 48 kcl/100 g. Pepenele galben conţine şi vitamina C (25 mg/100 g), precum şi fibre cu proprietăţi laxative. De asemenea fructul are o bună capacitate diuretică şi este recomandat în lupta împotriva retenţiei de apă, fiind bogat în potasiu (300 mg/100 g). În acelaşi timp favorizează eliminarea toxinelor şi stimulează sistemul renal. Nivelul glucidelor variază între 6 şi 14%, constând îndeosebi în zaharoză. De asemenea pepenele galben este
Osteomalacia sau demineralizarea osoasă
Osteomalacia se caracterizează prin pierderea densităţii osoase. Acest lucru se întâmplă datorită insuficienţei de calciu şi fosfor sau a resorbţiei hiperactive de calciu din oase. Simtomele care se identifică cu pierderea densităţii oasoase sunt durerile difuze, fragilitatea osoasă şi slabiciunea musculară. Cauza cea mai frecventă o reprezintă deficienţa în vitamina D, nutrient preluat de regulă din hrană şi sintetizat prin expunerea suficientă la razele soarelui. Cauze şi factori de risc Deşi osteomalacia este o afecţiune mai rar întâlnită decât osteoporoza în rândul adulţilor, cele două afecţiuni pot coexista. Cele două afecţiuni au caracteristici diferite, astfel osteoporoza este caracterizată prin "oase poroase", în timp ce osteomalacia
Complexitatea extraordinară a sistemului digestiv
Deşi nu prea bagăm în seamă toate aceste aspecte, digestia şi absorbţia din alimente este un proces extrem de complex dar şi uimitor de silenţios, atât de silentios încât nici nu observăm procesele elaborate care se petrec zilnic în organismul nostru. Ajunge doar să te gândeşti la mâncare, să o vezi, să o miroşi şi să o guşti, iar tractul digestiv începe să pregătească sucurile gastrice adecvate pentru a se ocupa de masa respectivă. Corpul nostru produce 10 litri de sucuri gastrice în fiecare zi, astfel este extrem de interesant să aflăm cum de ştie ce anume să produca în funcţie
Alăptarea reduce riscul de cancer ovarian
Se cunosc foarte bine beneficiile alăptării asupra bebeluşului, dar acestea există şi în cazul mamei. Unul din marile beneficii este că reduce considerabil riscul de cancer ovarian cu cât femeia are mai mulţi copii şi îi hrăneşte la sân. În Statele Unite ale Americii, de exemplu, acest tip de cancer este foarte răspândit în rândul femeilor, fiind şi a cincea cauză a mortalităţii. Problema principală este că acest tip de cancer este rareori depistat în stadiile incipiente, când şansele de supravieţuire sunt mult mai mari. Simptomele, respectiv durerea abdominală, senzaţia de saturaţie apărută imediat şi vizitele frecvente la toaletă sunt intalnite
Protejează-ţi coloana vertebrală dormind pe o saltea potrivită
Somnul are o importanţă majoră pentru starea noastră, iar pentru ca acesta să fie cât mai odihnitor trebuie sa avem o poziţie cat mai corectă a spatelui. Însă pentru un somn odihnitor şi o dispoziţie bună este necesară o saltea care să ofere un suport ferm şi o poziţie corectă a spatelui în timp ce dormi. Specialiştii în domeniu oferă câteva sfaturi pentru alegerea saltelei potrivite: - În primul rând trebuie să ceri sfatul medicului osteopat pentru alegerea saltelei potrivite - medicul tău osteopat, chiropractician sau fizioterapeut cunoaşte cel mai bine afecţiunile de spate pe care le ai sau la care te expui
Cancerul de col uterin şi şansele de supravieţuire
Cancerul de col uterin este o tumoare malignă ce se dezvoltă în ţesuturile cervixului, datorită transformării celulelor anormale în celule canceroase. Acestea din urma trec prin epiteliu şi pătrund în ţesutul de bază a colului uterin. Tumoarea canceroasă se poate răspândi atât în ţesuturile din proximitate (vaginal, de pilda), cât şi în alte regiuni ale corpului. Cancerul de col uterin se referă la tumora malignă care se dezvoltă în ţesuturile cervixului, pe fondul transformării celulelor anormale de la acest nivel în celule canceroase. Acestea din urmă trec prin epiteliu (celulele de suprafată) şi pătrund în ţesutul de baza al colulului uterin. Tumora
Nu lasaţi hemoroizii să vă strice vacanţa
Hemoroizii sunt inflamaţii ale venelor de la nivelul rectului inferior şi anusului. Persoanele care suferă din această cauză nu trebuie să ignore sfaturile medicilor mai ales în perioada vacanţei. Iată care sunt sfaturile specialiştilor pentru a evita problemele pe timpul vacanţei şi nu numai. Evitaţi alimentele condimentate Consumul de condimente poate declanşa o criză hemoroidală. Alegeţi cu grijă din meniurile bogate, pentru a nu vă strica vacanţa. Evitaţi consumul excesiv de alcool Alcoolul poate duce şi el la crize pentru cei suferinzi de hemoroizi. Pentru un concediu ideal aceşti pacienţi trebuie sa consume cât mai puţin alcool. Nu petreceţi foarte mult timp la volan Şofatul pe distanţe