Home  /  Boli   /  De câte ore de somn ai nevoie pentru a te simţi odihnit?

De câte ore de somn ai nevoie pentru a te simţi odihnit?

Vârsta şi sexul ne dictează necesarul de somn de care avem nevoie în fiecare noapte, arată ultimele studii. Află de câte ore de somn ai nevoie ca să te simţi fresh dimineaţă!

Somnul este esenţial pentru sănătatea organismului, iar cele mai recente descoperiri arată că orele de somn de care avem nevoie fiecare diferă în funcţie de vârstă şi sex. Ai să vezi de ce este bine să sari peste somnul de după-amiaza, asta în cazul în care îţi permiţi acest „lux”, dar să nu aplici metoda pentru somnul din timpul nopţii. Potrivit specialiştilor este obligatoriu sa dormim măcar 6-8 ore pe noapte şi să cuprindem cel puţin o parte din intervalul 22:00 – 02:00.

De ce nu e bine să dormi după-amiaza?

Pentru că rişti să faci diabet, este concluzia cercetătorilor de la Spitalul Guangzhou din China şi de la Universitatea din Birmingham care au constatat că persoanele care obişnuiau să doarmă în timpul după-amiezii au un risc cu 26% mai ridicat să se îmbolnăvească de diabet.  În timpul somnului de amiază, corpul nu mai produce insulina şi devenim mai sensibili la această afecţiune. Iar la trezire se activează anumiţi hormoni şi mecanisme care împiedică insulina să-şi facă efectul.

Nici prea puţin, nici prea mult somn

Trebuie să-ţi stabileşti singur un program de somn pe care să îl respecţi pe cât posibil. Rutina în acest caz este mai mult decât indicată. Nici prea puţine ore de somn, dar nici prea multe nu te vor ajuta să funcţionezi la capacitate maximă. Potrivit specialiştilor, sub 6 ore de somn pe noapte sunt prea puţine, iar mai multe de 9 ore sunt prea multe.

Iată cât trebuie să dormi

Iată de câte ore de somn avem nevoie pe parcursul vieţii:

– bebeluşi (sub 11 luni): 14-15 ore de somn;

– copii (1-2 ani): 12-14 ore de somn;

– preşcolari: 11-13 ore de somn;

– şcolari: 10-11 ore de somn;

– adulţi: 7-8 ore de somn (adolescenţii au nevoie de puţin mai mult)

– persoane în vârstă: 7-9 ore de somn.

Sfaturi pentru un somn liniştit

Dacă problemele cu somnul nu sunt cauzate de o afecţiune, atunci poţi să urmezi următoarele sfaturi:

– Stabileşte-ţi un program de somn pe care să-l respecţi aproximativ în fiecare seară

– Nu neglija importanţa exerciţiului fizic, însă nu chiar înainte de somn pentru că îţi poate altera calitatea somnului

– Fără cofeină după ora 16:00 dacă ai observat că îţi afectează somnul

– Relaxează-te înainte de culcare

– Atmosfera din cameră este de asemenea importantă. O temperatură medie, întuneric şi linişte pentru un somn odihnitor.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Call Now Button