Title Image
Home  /  Blog  /  Without Sidebar (Page 149)

Anxietatea reprezintă o problemă foarte frecvent întâlnită în viaţa de zi cu zi. Aproximativ 25% din populaţie suferă de anxietate care ar necesita tratament într-o anumită perioadă a vieţii lor. Alţi 25% au o anxietate mai puţin severă dar care în timp poate să se agraveze. Experţii ne anunţă că anxietatea este adesea considerată o reacţie a corpului la problemele pe care oamenii le întâmpină la locul de muncă sau în familie, însă şi dieta poate înrăutăţi situaţia. Iată mai jos câteva alimente care cresc starea de anxietate: Cofeina Potrivit nutriţioniştilor, cafeaua şi băuturile energizante iţi pot influenţa starea psihică. Efectele secundare ale excesului de cofeină includ tremurături, palpitaţii

Acetaminophenul este substanța despre care cercetătorii susțin că are capacitatea de a ne ucide, treptat, empatia. Aceasta se regăsește în sute de medicamente comune precum paracetamolul. Potrivit medicilor specialişti care au condus studiul, această substanță nu elimină numai durerea, ci și empatia. Practic, cercetările făcute dovedesc că, odată ce luăm pastile ce conțin această substanță, durerea pe care alți oameni o resimt pare neimportantă. În trecut au fost realizate si alte studii care au scos la iveală faptul că acetaminophenul reduce și emoțiile pozitive al persoanelor care introduc această substanță în corp. Specialiştii susțin că nu reușesc încă să își dea seama care este

Oamenii de ştiinţă au identificat nu mai puţin de 43 de substanţe cancerigene prezente în compoziţia tutunului. Pe ansamblu, fumul de ţigară conţine circa 4000 de substanţe chimice, inclusiv cantităţi foarte mici din otrăvuri cunoscute, precum DDT, arsenic şi aldehidă formică. Astfel nu este de mirare că noile studii au scos la iveală faptul că reprezentantele sexului frumos pot ajunge la menopauză mai repede decât nefumătoarele. Potrivit specialiştilor, au fost cumulate informaţii din cadrul unor experimente anterioare, la care au luat parte circa 6.000 de femei din Statele Unite, Polonia, Turcia şi Iran. Oamenii de ştiinţă spun că femeile care fumează pot ajunge la menopauză cu aproximativ un

Somnul este benefic, în primul rând, pentru starea generală de sănătate. A avea un somn bun pe timp de noapte ajută la refacerea şi reactivarea memoriei, precum şi a vigilenţei mentale. Când somnul lipseşte, putem ajunge la stări de iritabilitate şi la un risc crescut de a dezvolta anumite boli. Specialiştii au demonstrat în urma unor studii că o temperatură internă a corpului mai mare decât în mod normal îi face pe oameni conştienţi şi vigilenţi, neputând să adoarmă rapid sau neputând să doarmă mai deloc. Chiar înainte să aţipim, trupul se răceşte. Dar dacă tot nu reuşim să adormim, ne putem

Ştim cu toţii că nucile sunt extrem de benefice pentru organismul uman şi că acestea nu ar trebui să lipsească din alimentaţia noastră, însă nu multă lume ştie că ceaiul din frunze de nuc este la fel de benefic pentru sănătate. Tratează tulburările digestive Ceaiul din frunze de nuc este foarte eficient şi în tulburările digestive, înlăturând inflamaţiile ficatului. Infuzia este indicată şi în alte afecţiuni gastrointestinale, precum gastritele sau enteritele. Contribuie la funcţionarea normală a tractului intestinal. Tratează acneea Pentru că au proprietăţi astringente şi dezinfectante, frunzele de nuc sunt adesea utilizate şi pentru tratarea acneei. Se prepară un decoct din 40 g

Specialiştii în domeniu au estimat că aproximativ unul din patru oameni au avut cel puţin o verucă pe parcursul vieţii. După acnee, verucile sunt cea mai obişnuită afecţiune a pielii. Studiile arată că aproximativ 50% din numărul total de veruci apar la copiii cu vârste între 5 şi 19 ani. Verucile sunt excrescenţe dure şi jenante pe suprafaţa pielii mâinilor sau picioarelor, cauzate de virusul papillomavirus (HPV), care contaminează pielea. Aproximativ 50% dintre veruci dispar după doi ani de la apariţie, fără să fie necesar nici un tratament. Cu toate acestea, verucile sunt contagioase şi este foarte posibil să se răspândească

Orice afecţiune are un stadiu incipient şi este esenţial să recunoşti simptomele vizibile încă de la început. Astfel, prin tratarea problemelor minore de sănătate iţi asiguri succesul în menţinerea funcţionării corecte a organismului pe termen lung. Atunci când o persoană işi umezeşte buzele în exces sau le expune la aer rece, uscat şi vânt, buzele sale se pot usca şi vor apărea crăpături în pielea subţiată. Acest lucru este normal în astfel de condiţii, însă dacă ai observat că pielea îţi crapă adesea în colţul gurii fără a avea motive întemeiate, atunci este bine să ai în vedere câteva afecţiuni care

Potrivit specialiştilor, alimentele care oferă un bun suport pentru tratamentul candidozei sunt cele care conţin proteine: carnea de vită, carnea de pui, de raţă, peştele şi ouale, nucile, seminţele de dovleac sau migdalele. În această situaţie este indicat să mâncaţi în fiecare zi iaurt obţinut din lapte de capră, smântână şi unt, pentru că acestea au cel mai scăzut conţinut de zahăr. Nutriţioniştii recomandă să consumaţi câteva legume proaspete şi sucuri din legume, precum broccoli, ţelină, ridichi, sparanghel, ceapă, usturoi, rădăcină de ghimbir, vinete şi spanac. Specialiştii mai spun că pentru tratarea candidozei se recomandă ceaiul negru şi limonada neîndulcită, dar şi sosul pentru salată, care poate fi preparat cu oţet de

Bolile de inimă sunt principala cauză de deces la nivel mondial, acestea curmând viaţa mai multor oameni, decât o fac toate tipurile de cancer la un loc. Potrivit medicilor specialişti, numărul mare de decese cauzate de bolile cardiovasculare se află în directă legătură cu necunoaşterea simptomelor specifice acestor afecţiuni. Oboseala acută Atunci când se instalează o boală de inimă şi mai ales înaintea unui atac de cord poate surveni o stare de oboseală accentuată. Explicaţia stă în faptul că inima nu mai poate pompa suficient sânge pentru a răspunde nevoilor ţesuturilor din organism. Astfel, organismul redirecţionează sângele care, în mod normal, alimenta muşchii către organele

Rinichii au capacitatea de a regla nivelul de sodiu. Dacă  nivelul sodiului în organism este prea mic, este eliberat un hormon care măreşte cantitatea de sodiu păstrată în corp, prin reducerea cantităţii eliminate prin urină. Însă rareori se întâmplă astfel de evenimente în organismele noastre, şi asta din cauza cantităţii foarte mari de sare pe care o consumăm. S-a estimat că majoritatea populaţiei din ţările civilizate consumă de două ori mai multă sare decât ar avea nevoie în mod normal organismul uman. Specialiştii au descoperit că reducerea cantităţii de sare din dieta zilnică vă poate scăpa de sforăit. Această boală afectează

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button