Home  /  Posts tagged "dureri de spate" (Page 2)

Şlapii sunt foarte comfortabili şi uşor de purtat, însă aceştia pot fi extrem de periculoşi pentru sănătate în anumite condiţii. Purtaţi constant, aceştia pot cauza probleme labei piciorului şi dureri de spate, dar şi anumite infecţii. Conform specialiştilor, şlapii (în special cei de

Exerciţiile fizice sunt importante pentru fiecare dintre noi. Ele ne ajută să avem o stare generală bună, atât fizică cât şi psihică. De asemenea nici femeile însărcinate nu trebuie să evite gimnastica, deoarace aceasta le oferă nenumarate avantaje. În randurile

Cartofii sunt printre cele mai consumate alimente din lume. Pe langă faptul că sunt hrănitori şi surse bogate de vitamine şi minerale, cartofii au şi multe calităţi terapeutice, meritându-şi, pe drept, numele de aliment-medicament. Tratează durerile reumatice Trebuie să ştiţi că în caz de dureri

Mamoplastia de reducţie este intervenţia chirurgicală prin care se realizează micşorarea sânilor. De obicei, aceasta poate fi însoţită de mamoplastia de ascensionare (operaţie de ridicare a sânilor, care poate fi realizată şi independent de cea de reducţie). Intervenţia constă în

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button