Acetaminophenul – substanţa din medicamente care ne ucide empatia
Acetaminophenul este substanța despre care cercetătorii susțin că are capacitatea de a ne ucide, treptat, empatia. Aceasta se regăsește în sute de medicamente comune precum paracetamolul. Potrivit medicilor specialişti care au condus studiul, această substanță nu elimină numai durerea, ci și
Femeile care fumează ajung la menopauză mai repede
Oamenii de ştiinţă au identificat nu mai puţin de 43 de substanţe cancerigene prezente în compoziţia tutunului. Pe ansamblu, fumul de ţigară conţine circa 4000 de substanţe chimice, inclusiv cantităţi foarte mici din otrăvuri cunoscute, precum DDT, arsenic şi aldehidă
Temperatura corpului ne influenţează somnul
Somnul este benefic, în primul rând, pentru starea generală de sănătate. A avea un somn bun pe timp de noapte ajută la refacerea şi reactivarea memoriei, precum şi a vigilenţei mentale. Când somnul lipseşte, putem ajunge la stări de iritabilitate
Frunzele de nuc au calităţi deosebite pentru organism
Ştim cu toţii că nucile sunt extrem de benefice pentru organismul uman şi că acestea nu ar trebui să lipsească din alimentaţia noastră, însă nu multă lume ştie că ceaiul din frunze de nuc este la fel de benefic pentru
Află ce sunt verucile şi cum se tratează
Specialiştii în domeniu au estimat că aproximativ unul din patru oameni au avut cel puţin o verucă pe parcursul vieţii. După acnee, verucile sunt cea mai obişnuită afecţiune a pielii. Studiile arată că aproximativ 50% din numărul total de veruci
Află ce afecţiuni ascunde pielea crăpată în colţul gurii
Orice afecţiune are un stadiu incipient şi este esenţial să recunoşti simptomele vizibile încă de la început. Astfel, prin tratarea problemelor minore de sănătate iţi asiguri succesul în menţinerea funcţionării corecte a organismului pe termen lung. Atunci când o persoană işi
Află ce alimente trebuie să consumi pentru tratarea candidozei
Potrivit specialiştilor, alimentele care oferă un bun suport pentru tratamentul candidozei sunt cele care conţin proteine: carnea de vită, carnea de pui, de raţă, peştele şi ouale, nucile, seminţele de dovleac sau migdalele. În această situaţie este indicat să mâncaţi în fiecare zi iaurt obţinut
Află care sunt semnele ce prevestesc bolile de inimă
Bolile de inimă sunt principala cauză de deces la nivel mondial, acestea curmând viaţa mai multor oameni, decât o fac toate tipurile de cancer la un loc. Potrivit medicilor specialişti, numărul mare de decese cauzate de bolile cardiovasculare se află în directă legătură
Puteţi scăpa de apnee prin limitarea consumului de sare
Rinichii au capacitatea de a regla nivelul de sodiu. Dacă nivelul sodiului în organism este prea mic, este eliberat un hormon care măreşte cantitatea de sodiu păstrată în corp, prin reducerea cantităţii eliminate prin urină. Însă rareori se întâmplă astfel
Au apărut periuţele de dinţi inteligente
Încă de mici am învăţat că prevenţia este mai importantă şi mai uşoară decât tratarea unei probleme. Am auzit expresia aceasta în legătură cu multe subiecte din viaţa noastră, dar, cu siguranţă, în anumite domenii se potriveşte ca o mănuşă. În