Situaţiile care vă pot îmbolnăvi ficatul
Afecţiunile hepatice includ o largă varietate de boli ale ficatului. Ficatul este situat imediat sub cutia toracică în partea dreaptă a abdomenului. Fără acesta nu am putea digera mâncarea, absorbi substanţele nutritive şi nu am putea detoxifica organismul - practic nu am putea trăi
Cercetătorii au descoperit pilulele care ne vor arăta dacă avem sau nu un stomac sănătos
Cancerul gastric prezintă de multe ori simptome nespecifice și din această cauză majoritatea pacienților se prezintă la medic cu boală în stadiu avansat. Aceste semne ale cancerului de stomac sunt adesea similare cu cele pe care le manifestă pacienții cu
Părinţii subnutriţi işi predispun copiii la obezitate
Cercetătorii au descoperit că ambii părinţi pot transmite copiilor o predispoziţie la obezitate dacă au fost înfometaţi în timpul concepţiei. Spre exemplu, foarte mulţi copii născuţi de femeile olandeze care au fost însărcinate în timpul "iernii foametei" din 1944 au o
Recomandarea specialiştilor în ceea ce priveşte cantitatea de zahăr pe care un copil are voie să o consume
American Heart Associaţion a prezentat o recomandare oficială cu privire la cantitatea de zahăr recomandată pentru cei mici. Specialiştii susţin că micuţii sub doi ani de zile nu ar trebui să consume adaos de zahăr sub nici o formă, iar copiii până la
A fost descoperită o nouă tehnologie în tratarea cancerului
Cancerul, denumit ştiinţific „neoplasm”, este o boală, care, printr-o diviziune necontrolată de celule, invadează ţesuturile din organism. Această invazie se produce prin creşterea directă a celulelor canceroase în ţesuturi sau prin migraţia celulelor către alte organe. Cancerul este a doua cauză de mortalitate
Gătitul te poate scăpa de depresie
Oamenii de ştiinţă au descoperit că gătitul poate să ne îmbunătăţească starea de spirit. Există chiar dovezi ştiinţifice care arată că mici sarcini în bucătărie fac oamenii să se simtă mai bine. Potrivit unui nou studiu, un pic de îndrăzneală
Supraponderabilitatea se poate datora unor cauze surprinzătoare
Este important să cunoaştem factorii de risc şi/sau cauzali ai obezităţii, pentru a preveni acumularea excesivă de grăsimi. Unii factori pot fi modificaţi, prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos, însă, există şi alţi factori, mai puţin cunoscuţi, care iţi
Persoanele supraponderale au cu până la 80% mai multe şanse de a suferi de migrene
Ştim cu toţii că supraponderabilitatea nu poate aduce nimic bun unei persoane. Pe lângă bolile endocrine, cardiovasculare, articulare, şi multe altele, oamenii de ştiinţă au descoperit că există o legătură între obezitate şi durerile de cap frecvente, iar o mai
Cercetătorii au descoperit cauza comună a calviţiei la bărbaţi
Podoaba capilară este foarte importantă pentru înfăţişarea unei persoane, iar atunci când aceasta începe să parăsească scalpul reprezintă o adevărată problemă. Din cauza acestui fapt unii bărbaţi chiar suferă din punct de vedere psihologic, fiind un aspect care poate contribui
Slăbeşte combinând aceste trei ingrediente
Cel mai sănătos mod de a pierde în greutate nu include nici dietele restrictive, nici exerciţiile fizice intense. Organismul agrează schimbările treptate, legate de modificarile dietetice şi activitatea fizică. În ceea ce priveşte modificările dietetice, este indicat ca, pe lângă o dietă grijulie,