Află care sunt bolile ce pot fi transmise printr-un simplu sărut
Un sărut îţi poate schimba viaţa. Nu ne referim aici la cazul fericit în care el reprezintă începutul unei relaţii pe viaţă, ci la partea mai sensibilă a acestei apropieri. Deşi saliva reprezintă un factor de protecţie împotriva germenilor, totuşi
Medicina va fi revoluţionată datorită noilor suturi chirurgicale
Medicina a cunoscut o evoluţie extraordinară în ultimii ani iar acest trend al cunoaşterii nu este decât la început. O echipă de ingineri specialişti în domeniul medical au creat suturi chirugicale capabile să monitorizeze rănile pe care sunt aplicate. Firele sunt
Află cum poţi să opreşti sângerările nazale
Mucoasa nasului conţine multe vase mici de sânge, care sunt localizate aproape de suprafaţă şi pot fi deteriorate cu uşurinţă. Aerul uscat reprezintă una dintre cauzele obişnuite ale sângerării nazale, deoarece atunci când membranele nazale se usucă, sunt mai susceptibile
Află cum poţi scăpa de eczeme
Eczema este o afecţiune cutanată alergică, acută sau cronică, caracterizată prin zone roşii supra înălţate de mici vezicule lichidiene deosebit de pruriginoase. Potrivit dermatologilor, stresul, expunerea la substanţe iritante şi infecţiile bacteriene sunt principalii factori care stimulează răspunsul inflamatoriu la nivelul pielii, cel mai des întâlnit fiind
Şlapii purtaţi în mod constant pot crea serioase probleme de sănătate
Şlapii sunt foarte comfortabili şi uşor de purtat, însă aceştia pot fi extrem de periculoşi pentru sănătate în anumite condiţii. Purtaţi constant, aceştia pot cauza probleme labei piciorului şi dureri de spate, dar şi anumite infecţii. Conform specialiştilor, şlapii (în special cei de
Îmbrăţişările reduc hormonii stresului din organism
Potrivit psihologilor o îmbrăţişare reprezintă un fel de emoţie care renunţă la mecanismele de autoapărare, un altfel de limbaj despre încredere sau prietenie. Un bun venit călduros sau bucuria revederii unui prieten drag sau a unui părinte are ca formă
Sindromul mâinii străine
Sindromul mâinii străine este considerat o ciudăţenie a zilelor noastre. Cu toate că medicina modernă a făcut progrese formidabile în multe domenii, există încă aspecte ale sănătăţii omului pe care nu le înţelege în întregime. Sindromului mâinii străine este unul dintre aceste mistere.
Secreţiile umane şi ciudăţeniile sale
Secreţiile organismului uman sunt în mare parte destul de neplăcute, însă inevitabile. Una peste alta, aceste secreţii din organism fac parte din noi, din viaţa de zi cu zi şi nu avem cum să le negăm. Iată câteva ciudăţenii despre
Frigiditatea şi cauzele sale
Frigiditatea este o disfuncţie sexuală specifică femeilor care se manifestă prin indiferenţă faţă de activitatea sexuală, reducerea libidoului şi incapacitatea de a avea orgasm. Cauze Printre cauzele frecvente ale lipsei apetitului sexual se numară lipsa unui preludiu, experienţele din trecut sau lipsa afecţiunii. Conform specialiştilor, lipsa de afecţiune faţă de un
Gonoreea ar putea să devină o boală netratabilă
Specialiştii atenţionează că gonoreea ar putea să devină în curând o boală netratabila, deoarece pe lângă faptul că se dezvoltă extrem de rapid, devine din ce în ce mai rezistentă la antibiotice. O tulpină de gonoree puternic rezistentă la medicamente