Alte cauze care pot declanşa cancerul de col uterin
Imunosupresia sau virusul care provoacă SIDA Virusul imunodeficienţei umane (HIV), virusul care provoacă SIDA, daunează sistemului imunitar al organismului şi plasează femeile la risc mai mare de înfecţie cu HPV. Acest lucru poate explica riscul crescut de cancer de col uterin
Trucuri care te motivează să faci exerciţii dimineaţa
Probabil o bună parte dintre noi ne-am propus de multe ori să ne apucăm de sport cu regularitate pentru a ne oferi o vitalitate mai bună. Cel mai indicat moment pentru a desfăşura activităşi fizice este dimineaţa. De cele mai
Simptomele cancerului de colon drept
Intestinul gros reprezintă ultima porţiune a tubului digestiv. Acesta cuprinde mai multe segmente, diferite ca structură şi funcţii. Astfel, simptomatologia, evoluţia în timp şi tratamentul cancerului de colon variază, în funcţie de localizarea tumorii. Cancerul de colon drept include tumorile
Diagnosticarea cancerului gastric
În situaţiile în care cancerul gastric este descoperit precoce, supravieţuirea este posibilă în proporţie de peste 90%. Din păcate în stadiile iniţiale, boala poate fi complet asimptomatică sau pot exista manifestări nespecifice pe care pacientul le ignoră şi nu se
Mustul şi calităţile sale deosebite
Considerat o adevărată minune pentru organism, mustul are o mulţime de beneficii pentru sănătatea noastră. Acum că a venit toamna este momentul potrivit pentru a profita de minunile pe care natura ni le oferă. Iată de ce este recomandat să bei
Speranţe împlinite privind infecţia cu virusul hepatitic C
Virusul hepatitei C a fost descris în 1989. Până la acel moment, această formă de afectare hepatică era denumită hepatita nonA-nonB. Faza acută a bolii, de regulă, este rar diagnosticată - cel mai des, diagnosticul se pune în faza de hepatită
Accidentul vascular cerebral poate fi prevenit
Accidentul vascular cerebral apare atunci când fluxul sanguin este întrerupt brusc către o parte a creierului. Din cauza lipsei aportului de sânge, oxigenul şi glucoza nu mai pot fi transmise către creier, ceea ce duce la moartea celulelor cerebrale. Din
Semnele care ne îndeamnă să mergem de urgenţă la ginecolog
Ciclul menstrual care vine uneori neregulat sau infecțiile care apar ocazional sunt printre problemele ginecologice care nu reprezintă motive de îngrijorare. În schimb, secreția anormală și sângerările neregulate pot prevesti cancerul, iar durerile pelviene insistente pot fi un semn de
Stresul este la fel de nociv ca fumatul pasiv
Ne aflăm în epoca vitezei iar acest lucru ne face să nu mai avem timp de noi şi să simţim din plin stresul cotidian. Mulţi ne confruntăm, cel mai des, cu stresul la locul de muncă, dar nu ştim cât
Semnele şi simptomele varicelei
Varicela sau vărsatul de vânt, cum mai este numit în popor, este o boală infecţioasă caracterizată prin febră şi erupţii cutanate. Este o boală virală comună cauzată de virusul Varicella Zoster, transmis prin tuse şi strănut. Se caracterizează prin febră uşoară şi simptome