Title Image
Home  /  Blog  /  Without Sidebar (Page 8)

Carnea procesată este un real pericol pentru sănătate, iar nutriţioniştii ne avertizează asupra acestui aspect ori de câte ori au ocazia. Studiile realizate pe această temă au scos la iveala faptul că numai 50 de grame de carne procesată consumată zilnic, sau patru felii de şuncă, creşte riscul declanşării cancerului de colon cu 18%. Iată câteva alimente recomandate de către specialişti pentru a înlocui carnea procesată: Tofu Tofu este o alternativă sănătoasă la şunca tradiţională. Este o sursă bogată de proteine, calciu, fier şi conţine, de asemenea, cei opt aminoacizi esenţiali pentru organism, astfel că nu trebuie să lipsească din alimentaţia noastră. Tempeh  Inrudit cu tofu, tempeh este

Din păcate, zahărul a ajuns unul dintre cele mai blamate alimente, iar cel rafinat, care nu mai are decât o vagă urmă de nutrienţi, deoarece strică dinţii, provoacă diabet sau ajută la propagarea obezităţii, se găseşte în cantităţi mari în tot mai multe sosuri, sucuri sau semipreparate. Din nefericire, zahărul afectează şi organele, iar un consum îndelungat al unei cantităţi mari de zahăr poate avea un efect devastator asupra organismului. Mai mult, cercetările sugerează că zahărul induce recompense și pofte care sunt similare cu cele induse de dependența de droguri. Nutriționiștii consideră că zahărul este chiar mai periculos decât grăsimea, asta pentru

Arcurile corneene sau inelele de colesterol din ochi, cum mai sunt numite, apar în zona limpede a ochiului, cunoscută sub numele de cornee. Acestea formează un arc, alb sau gri, iar uneori un cerc complet peste iris. În funcție de vârstă și de istoricul medical, inelele de colesterol din ochi pot sau nu să îți afecteze în vreun fel sănătatea. În general, aceste inele de colesterol apar la persoanele mai în vârstă, trecute de 50 de ani. În ceea ce le priveşte pe persoanele mai tinere de 50 de ani, arcul cornean poate fi un semn de colesterol. Deoarece inelele sunt o evidență a faptului că există

Alergiile sunt mai frecvente şi mai agresive ca niciodată, iar de cele mai multe ori simptomele seamănă cu cele ale altor boli, ceea ce face ca acestea să se trateze foarte greu. Având în vedere, poluarea în care trăim, alimentaţia din ce în ce mai puţin sănătoasă şi stresul cotidian, care contribuie serios la scăderea sistemului imunitar, aceste afecţiuni nu sunt deloc ieşite din comun, astăzi. Iată care sunt cele mai întâlnite simptome în ceea ce priveşte alergiile: Simptome asemănătoare răcelii Tusea frecventă poate fi semnul unei alergii. În cazul unei răceli, tușitul vine împreună cu durere în gât și inflamații, dacă acest

Acum când suntem în plină vară, căldurile sufocante işi fac de cap şi pot aduce mari probleme dacă nu suntem atenţi. Spre exemplu, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă ne atrage atenţia să nu lăsăm sub nici o formă copiii singuri în maşină pe timp de vară, deoarece, temperatura din interior, care creşte extrem de repede şi extrem de mult, poate fi mortală. Specialiştii avertizează că, dacă, spre exemplu, temperatura exterioară este de 26 de grade Celsius, în maşină, după 20 de minute pot fi 43 de grade, dupa 40 de minute - 48 de grade, iar dupa 60 de minute temperatura din

Atunci când vine vorba de curăţatul urechilor, cei mai mulţi dintre noi se gândesc la clasicele beţişoare din bumbac, însă, din păcate acestea pot afecta urechea internă, în cazul în care nu sunt folosite corespunzător. Aceste beţigaşe pot fi folosite pentru pavilionul urechii, însă în niciun caz să nu le foloseşti pentru curăţarea canalului. Ceara care se formează în mod natural în ureche are rolul de a proteja urechea de elementele din exterior, astfel că nu este necesară eliminarea totală a acesteia din ureche. Problema este că, atunci când foloseşti betigaşele, impingi ceara către urechea internă şi se formează astfel dopurile, care

Cancerul ovarian reprezintă a șasea cauză de cancer la femeile de pe bătrânul continent, reprezentând 5% din toate cazurile de cancer. În Europa se estimează că anual sunt diagnosticate 61.000 de cazuri și 39.000 de decese prin cancer ovarian. Boala are o rată de mortalitate mare ca urmare a faptului că simptomele lui sunt foarte nespecifice, fapt ce duce, în  majoritatea cazurilor, la  diagnosticarea într-un stadiu foarte tardiv, când tumora deja a evoluat și a metastazat. Oamenii de ştiinţă au realizat un studiu în urma căruia au descoperit că folosirea anticoncepţionalelor orale poate reduce riscul de a suferi de cancer la

Presopunctura este o tehnică medicală chinezească care nu implică nimic mai mult decât aplicarea de presiune folosindu-ţi degetele. Atunci când apeşi anumite puncte din organism, reechilibrezi sau eliberezi o formă subtilă de energie care curge prin corp pe canale care se intersectează asemenea unor şosele. Presopunctura reprezintă un remediu pentru foarte multe afecţiuni, printre care se regăseşte şi problema kilogramelor în plus. Există anumite zone ale corpului care sub acţiunea presopuncturii pot conduce la scăderea în greutate. Odată stimulate, aceste puncte ne pot ajuta să ne controlăm apetitul şi senzaţia de foame, în acelaşi timp în care pot îmbunătăţi funcţionarea sistemului

Crampele apar cel mai des la nivelul picioarelor, iar acestea nu sunt deloc plăcute. Majoritatea persoanelor au trăit cel puţin o dată în viaţă această durere, în general scurtă, dar extrem de intensă. În mod normal, această problemă apare mai ales când stăm în apă rece, de exemplu când facem o baie la piscină sau la mare, datorită înotului. După cum bine ştiţi, astfel de spasme sau contracţii involuntare a muşchilor pot să apară atât ziua cât şi în timpul nopţii. În majoritatea cazurilor persoanele care fac antrenamente prelungite sau care exercită o anumită muncă pot suferi de o supratensiune a muşchilor

Toată lumea cunoaşte implicaţiile negative ale kilogramelor în plus în ceea ce priveşte sănătatea, însă, un nou studiu i-a luat prin surprindere până şi pe oamenii de ştiinţă, care nu se aşteptau ca obezitatea să crească  cu până la 34% riscul de deces provocat de anumite forme de cancer mamar, înainte de menopauză. Cercetătorii au testat nu mai puţin de 80.000 de femei, care au participat la 70 de astfel de studii. Aceştia au observat că obezitatea a crescut riscul de a deceda cu peste 30% în cazul a 20.000 de tinere bolnave de cancer estrogen-pozitiv, comparativ cu celelalte participante la studiu. Tumorile

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button