Title Image
Home  /  Blog  /  Without Sidebar (Page 55)

Abdominoplastia este una dintre cele mai complexe intervenţii de remodelare corporală. Asa cum reiese şi din denumire, se adresează abdomenului. Această intervenţie este cerută astăzi de tot mai mulţi pacienţi, indiferent de vârstă sau sex. Unul dintre motivele pentru care femeile tinere apelează la operaţia de abdominoplastie este recâştigarea formelor avute înainte de sarcină. Abdominoplastia nu se realizează imediat după naştere Abdominoplastia este recomandată, în primul rând, după ce pacienta nu mai alăptează, deoarece implică o anestezie generală. În acelaşi timp, trebuie să treacă cel puţin şase luni de la naştere, pentru că procesul de aşezare a pielii şi a ţesutului subcutanat, inclusiv

Statisticile din ultima vreme au scos la iveală faptul că populația tânără este din ce în ce mai puțin inteligentă. Rezultatele sunt îngrijorătoare, deoarece coeficientul de inteligență al populației a scăzut cu şapte puncte la fiecare decadă, iar tendința se menține, spun cercetătorii. Graficul inteligenției la nivel mondial arată dramatic. Până la începerea celui de-al Doilea Război Mondial (anul 1939), coeficientul de inteligență al oamenilor creștea la fiecare generație. Apoi, lucrurile au luat-o inexplicabil în jos. Oamenii de știință susțin că descreșterea inteligenței a început o dată cu cei născuți în 1975 și unul dintre motivele acestui fapt ar putea fi excluderea

De cele mai multe ori părinţii aleg calea cea mai uşoară pentru a restabili pacea, pe moment, cu copiii lor. Însă, mituirea copilului nu funcţionează pe termen lung, pentru că pretenţiile lui vor fi din ce în ce mai mari. Trebuie să fie clar pentru toată lumea că dragostea pentru copil nu înseamnă să-i faci absolut toate mofturile. Dragostea ta pentru copil şi capriciile lui trebuie să rămână două lucruri separate. Invaţă să spui ''nu'' copilului tău În primul rând explică-i motivele pentru care nu faci ceea ce vrea el. Ai grijă să fii foarte convingător, deoarece copiii pot detecta orice inflexiune

În general, durerile din zona abdominală nu trebuie să te îngrijoreze, însă, unele dintre ele ar trebui să te pună serios pe gânduri. Un atac de apendicită este o problemă de sănătate destul de comună, dar foarte dureroasă. Cel mai interesant este însă faptul că oamenii de ştiinţă nu işi pot da seama care sunt cauzele acestei boli. Primul semn al apendicitei este o durere ascuţită în jurul buricului care migrează uşor în partea dreaptă a abdomenului în două-patru ore. Această mişcare poartă numele de Simptomul Kocher, iar dacă simţi aşa ceva, mergi la medic cât mai repede posibil. În cazul  în care

De cele mai multe ori, obiceiurile zilnice iţi pot afecta tenul, ducând la apariţia acneei, iar acest aspect este extrem de deprimant, mai ales pentru o femeie. În rândurile de mai jos iţi vom prezenta câteva obiceiuri care afectează frumuseţea tenului: Atenţie la produsele de machiaj pe care le folosiţi Produsele cosmetice, mai ales fondurile de ten, conţin diverse ingredinte care iţi pot afecta tenul. Acestea pot provoca o alergie sau o iritaţie puternică care să ducă la apariţia acneei.  Este indicat să verifici înainte de toate ca produsele de machiaj pe care ţi le achiziţionezi să fie hipoalergenice şi noncomedogene, adică să

În ultimii ani România s-a confruntat cu valuri de caniculă din ce în ce mai accentuate. Nici anul acesta nu pare să fie mai blând în ceea ce priveşte temperaturile ridicate. În astfel de situații, trebuie să ținem cont de anumte reguli pentru a evita problemele de sănătate. Iată câteva recomandări esenţiale pentru zilele caniculare ce stau să vină: Medicii specialişti ne îndeamnă să mergem prin soare în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul. Ce trebuie să facem în spațiile deschise evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00 - 18.00;

Naşterile premature reprezintă cauza principală a mortalităţii infantile şi a apariţiilor dizabilităţilor în multe dintre statele europene. Oamenii de ştiinţă au descoperit un test de sânge capabil să prezică cu o acurateţe de până la 80% dacă sarcinile se vor termina prematur şi, de asemenea, a putut arăta data la care copilul se va naşte cu aceeaşi acurateţe a testelor cu ultrasunet, dar la un preţ mult mai mic. De asemenea, testul poate ajuta şi la unele „imprecizii medicale”, precum utilizarea procedurii chirurgicale care ar putea afecta copilul şi a travaliului indus care ar putea duce la o naştere prematură a fătului ce ii

Pentru a te bucura de efectele unei diete, nutriţioniştii recomandă consumul a două banane verzi pe stomacul gol, în fiecare dimineaţă. Este foarte important ca atât timp cât vrei să ţii acestă dietă să nu mai consumi niciun alt fruct, să bei suficientă apă, iar între mese să te abţii de la gustări nesănătoase. O altă variantă a dietei presupune ca înainte de fiecare masă să mănânci una sau două  banane verzi. De asemenea,  atât la pranz, cât şi la cină, poţi să mănânci orice alt aliment, însă nu mai târziu de ora şapte seara, încearcând pe cât posibil să reduci

Cu siguranţă, mai ales în anotimpul călduros, îngheţata este unul dintre cele mai apreciate deserturi, pentru efectul său răcoritor şi pentru marea varietate de combinare, când vine vorba de arome. Dincolo de toate acestea, îngheţata aduce şi beneficii pentru sănătate. Te scapă de stres Consistența cremoasă a înghețatei stimulează o anumită zonă din creier răspunzătoare pentru apariția senzației de plăcere. La fel ca în cazul ciocolatei, atunci când guști dintr-o înghețată, se formează în corpul tău o serie de hormoni precum serotonina și endorfina, care îți dau o stare de bine, înlăturând stresul. Conține nutrienţi importanţi pentru organism N-ai de ce să te simți

Nu există persoană care să nu-şi dorească să aibă o piele perfectă care să le pună în evidenţă frumuseţea fizică. Stilul de viaţă joacă un rol extrem de important în această privinţă, mai ales în ceea ce priveşte alimentaţia. Iată ce trebuie să consumi pentru a avea o piele de invidiat: Vitamina E Calităţile nutriţionale ale uleiului de măsline l-au făcut subiectul multor studii ştiinţifice. S-a dovedit că este bogat în acizi graşi Omega-3, buni pentru sistemul cardiovascular, şi în vitamina E, de nelipsit vara, deoarece sporeşte toleranţa pielii la soare şi favorizează cicatrizarea în caz de arsuri. Pentru a profita de beneficiile

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button