În antichitate această plantă reprezenta cel mai puternic contraceptiv
În zilele noastre există nenumărate metode contraceptive, însă, în timpurile străvechi, atunci când ştiinţa nu era nici pe departe la nivelul la care se află acum, oamenii apelau la ‘’mama natură’’. Spre exemplu, romanii, care au ajutat la dezvoltarea multor lucruri
Femeile au nevoie de mai mult fier decât bărbaţii
Fierul este un nutrient extraordinar de important pentru organism, acesta fiind necesar pentru formarea hemoglobinei, a unor enzime, precum şi a mioglobinei. Acesta mai are şi rolul de a vindeca şi preveni anemiile, asigură nutriţia mucoaselor, secreţia gastrică, respiraţia celulară,
Tromboflebita – boala varicoasă care poate crea probleme grave de sănătate
Varicele sau venele varicoase reprezintă una dintre cele mai răspândite afecţiuni în lume, fiind întâlnită la peste jumătate din populaţia adultă, indiferent de sex sau de vârstă. În România, ultimele statistici arată că una din cinci persoane suferă de astfel
Beneficiile curentului de tip TENS pentru recuperarea fizică
TENS este prescurtarea pentru ‘’stimularea nervoasă electrică transcutanată’’, o metodă capabilă să combată starea dureroasă acută şi cronică de diverse cauze, constituind o metodă netraumatizantă, în care se utilizează curenţi cu impulsuri dreptunghiulare de joasă frecvenţă furnizaţi de aparate cu unul
Schimbările hormonale din viaţa unei femei işi pun amprenta asupra vitalităţii organismului
Femeile se confruntă de-a lungul timpului cu modificări hormonale frecvente, unele chiar severe, cum sunt cele din timpul sarcinii, care influenţează nivelul de energie pe care îl au şi stările emoţionale prin care trec. Practic, aceste schimbări hormonale produc o varietate
Atenţie gravide! Nu abuzaţi de acidul folic
Acidul folic în sarcină este esenţial atât pentru sănătatea gravidei cât şi pentru dezvoltarea bebeluşului aflat în burtică mamei. Gravidele care nu au suficient acid folic în organism pot naşte bebeluşi prematuri sau sub greutatea normală şi chiar pot pierde
Află de ce urzicile nu trebuie consumate în exces
Poate fi considerată un simbol al venirii primăverii, creşte pretutindeni şi este o plantă apreciată pentru calităţile sale medicinale. Urzicile conţin multe vitamine (A, B2, C, K), un număr mare de amnioacizi, săruri minerale (calciu, magneziu, fier, siliciu, etc.), substanţe
Atenţie gravide! Nu abuzaţi de acidul folic
Suplimentele alimentare cu acid folic previn o parte din defectele congenitale ale copiilor, dacă sunt luate de mame în perioada concepţiei şi a sarcinii. Cel mai eficient este ca mama să ia acid folic încă din perioada concepţiei, în acest fel se
A fost inventată metoda contraceptivă pentru bărbaţi, cu eficacitate totală
Scopul metodelor contraceptive este acela de a preveni o sarcină. Acestea îi permit unei femei să aleagă momentul potrivit pentru a face un copil. Majoritatea femeilor pot rămâne însărcinate începând cu vârsta primei menstruaţii şi până la sfârşitul decadei a patra şi începutul
Cercetătorii explică de ce există sindromul premenstrual
Mai mult de 85% din femei au una sau mai multe tulburări de ordin fizic şi emoţional în perioada ciclului menstrual cuprinsă între ovulaţie (când se eliberează un ovul din ovar, în aproximativ a 14-a zi de ciclu) şi prima zi a menstruaţiei. Aceste