Recomandarea specialiştilor în ceea ce priveşte cantitatea de zahăr pe care un copil are voie să o consume
American Heart Associaţion a prezentat o recomandare oficială cu privire la cantitatea de zahăr recomandată pentru cei mici. Specialiştii susţin că micuţii sub doi ani de zile nu ar trebui să consume adaos de zahăr sub nici o formă, iar copiii până la
Cercetătorii explică de ce există sindromul premenstrual
Mai mult de 85% din femei au una sau mai multe tulburări de ordin fizic şi emoţional în perioada ciclului menstrual cuprinsă între ovulaţie (când se eliberează un ovul din ovar, în aproximativ a 14-a zi de ciclu) şi prima zi a menstruaţiei. Aceste
Boabele de struguri pot fi periculoase pentru copii
Fiecare părinte este conştient de faptul că trebuie să includă cât mai multe fructe şi legume în alimentaţia copilului, însă unele dintre ele pot reprezenta un pericol pentru sănătatate. Specialiştii avertizează că în cazul copiilor, există un pericol major de înec
Specialiştii au o recomandare foarte importantă pentru toţi părinţii
Primii trei ani de viaţă deţin un rol covârşitor în întreaga evoluţie a existenţei ulterioare a unui individ, fapt recunoscut şi de către neurologi, iar acest aspect este întărit şi de Academia Americană de Pediatrie care recomandă tuturor părinţilor să
Aveţi mare grijă la şamponul cu care vă spălaţi copiii
În urma unui studiu realizat recent în ţara noastră, specialiştii au constatat că 80% dintre şampoanele destinate bebeluşilor şi copiilor pot provoca alergii. De asemenea, doar 13% dintre produsele analizate sunt într-adevăr pentru îngrijirea bebeluşilor, în timp ce pentru 16%
Află cum sunt afectaţi copiii născuţi de mame obeze
Ştim cu toţii că obezitatea reprezintă un factor ridicat de risc pentru sănătatea noastră, însă ce nu prea se ştie, este faptul că bebeluşii născuţi din mame obeze sunt mai „în vârstă“ din punct de vedere biologic comparativ cu cei
Află ce alimente trebuie să consume copiii pentru a fi protejaţi de alergii
Nutriţioniştii îi sfătuiesc pe părinţi să includă cât mai devreme în alimentaţia copiilor, ouale şi alunele, pentru că acestea scad considerabil şansele de apariţie a alergiilor alimentare şi asigură o dezvoltare armonioasă. Astfel, dacă alimentaţia copilului între 4 şi 11 luni
Conceperea unui copil nu mai este o misiune atât de uşoară
În trecut bunicii şi părinţii noştri spuneau că: ‘’nu este greu să faci un copil şi că mult mai greu este să-l creşti’’. Iată că în zilele noastre lucrurile sau schimbat şi continuă să se schimbe în această priviinţă. Astăzi statisticile
Copiii sunt mai sensibili la radiaţiile computerului tomograf
Cercetătorii au au studiat aproximativ 180.000 de pacienţi tineri, cu vârste sub 21 de ani, şi au constatat că examinările multiple cu ajutorul tomografiei computerizate, în copilărie, pot favoriza apariţia cancerului la creier sau a leucemiei. Totuşi, în ciuda rezultatelor studiului,
Pediatrie – tulburarea hiperkinetică de deficit de atenţie
Cu toţii ştim că, în general, copiii sunt neastâmpăraţi şi plini de energie. O categorie specială sunt cei consideraţi neascultători şi care creează mereu probleme. Aceste manifestări pot fi primele simptome ale unei tulburări cunoscute sub numele de tulburare hiperkinetică