Cancerul de piele poate declanşa alte forme de cancer
Cancerul de piele, cu multiplele sale forme, este una dintre cele mai răspândite boli actuale. La fel ca şi alte forme de cancer, debutează prin leziuni precanceroase, adică schimbări ale pielii care nu sunt canceroase, dar care se pot transforma
Cine ar fi crezut că această cremă este cea mai eficientă împotriva ridurilor?!
Există nenumărate creme pentru prevenirea şi diminuarea ridurilor, însă, cei mai mulţi dintre noi nu cunosc faptul că pentru a scăpa de apariţia timpurie a ridurilor trebuie să ne gândim, în primul rând, la cauza formării acestora. Astăzi, foarte multe persoane,
Ai aluniţe pe corp? Află semnele pentru care trebuie să te prezinţi la medicul dermatolog
Nu orice aluniță apărută pe corp este un motiv real de îngrijorare, însă, având în vedere că ne confruntăm cu tot mai multe cazuri de cancer de piele, este normal să vă studiaţi pielea și să mergeţi la un control dacă
Savanţii au descoperit o nouă tehnică pentru vindecarea rănilor şi contracararea îmbătrânirii
Oamenii de ştiinţă de la Salk Institute au dezvoltat o tehnică ce converteşte direct celulele unei răni deschise în noi celule ale pielii. Abordarea se bazează pe reprogramarea celulelor la starea de celule stem şi poate fi utilă pentru vindecarea
Efectele negative ale expunerii la soare pot fi combătute de către aceste alimente
Din păcate, mult aşteptata expunere la soare este cauza cea mai mediatizată şi cunoscută a cancerului de piele şi posibil cel mai puternic factor cauzator al acestei malignităţi. Petru a evita pe cât posibil această problemă, pe lângă expunerea graduală la
Bărbaţii care poartă barbă nu au doar beneficii estetice
Barba poate schimba în mod radical felul în care arată un bărbat, iar de câţiva ani încoace reprezentanţii sexului masculin au început să o poarte indiferent de împrejurare. Deşi pare să aibă doar un rol estetic, barba are unele beneficii ascunse pentru sănătate. În ciuda
Deşi poate cauza cancerul de piele, expunerea la soare are beneficii incontestabile
Acum, când ne aflăm în plină vară, mulţi dintre noi aşteaptă cu nerăbdare zilele călduroase, excelente pentru bronz şi relaxare. Razele soarelui ne fac nu doar să ne simţim bine, ci chiar să şi arătăm mai atragător, pentru multe persoane
Descoperirea care ne va proteja împotriva cancerului de piele
Gaura din stratul de ozon este din ce în ce mai mare, la fel şi efectele dăunătoare pe care le are asupra oamenilor. În acest context, în ultimii ani specialiştii au atras atenția din ce în ce mai des asupra
Simptomele asociate cancerului pe care 90% dintre persoane le trec cu vederea
În general organismul uman reacţionează atunci când ceva este în neregulă, avertizându-ne, de fiecare dată când are ocazia, prin semnale şi simptome. Din păcate, aceste simptome sunt ignorate de aproximativ 90% dintre persoane, în ideea că oricum totul este în
Radiaţiile ultraviolete ale becurilor economice pot cauza cancer de piele
Foarte mulţi dintre noi, din dorinţa de a economisi energie şi de a proteja mediul înconjurător am înlocuit becurile clasice cu becurile economice fluorescente. Deşi la prima vedere pare un lucru pozitiv, un nou studiu avertizează că aceste becuri emit