Află care este legătura dintre îngrăşare şi sistemul digestiv
Acumularea kilogramelor în plus este o reală problemă a zilelor noastre, însă nu pentru toată lumea. Ştim cu toţii că există persoane care pot mânca aproape orice, de la fripturi până la dulciuri, dar nu acumulează nici măcar un kilogram în plus. Oamenii de ştiinţă au descoperit că în aceste cazuri un rol determinant îl joacă fiinţele microscopice care ne populează intestinul. Observaţiile efectuate în ultima perioadă i-au condus pe specialişti la definirea a trei tipuri de floră intestinală. Pentru fiecare tip de floră intestinală predomină în intestin un anumit grup de bacterii, indiferent de vârstă, sexul sau originea persoanelor respective. Spre exemplu, grupul "bacteroid" se regăseşte
Cum ne afectează emoţiile negative organele?
Emoţiile pot fi constructive, ajutându-ne să ne călim şi să evoluăm sau, dimpotrivă, distructive, afectându-ne atât pe plan psihic, cât şi fizic. Însă, fiecare dintre noi resimţim diferit emoţiile în funcţie de trecutul, povestea de viaţă sau capacitatea noastră intelectuală, dar atunci când ne lăsăm copleşiţi de emoţiile negative, sănătatea noastră poate fi pusa în pericol. Legatura dintre minte şi corp este cu mult mai puternică decât ne-o putem imagina. Atât gândurile, cat şi emoţiile noastre pot stimula producerea anumitor substanţe care ne pot influenţa sănătatea. Spre exemplu, serotonina şi dopamina sunt doi hormoni pe care creierul nostru îi secretă atunci când suntem fericiţi, dar ei
Acest fruct accelerează metabolismul, crescând performanţele fizice şi intelectuale
Nucul secretă o cantitate foarte mare de iod, iar fructele sale iţi oferă energia de care ai nevoie, fiind printre alimentele cele mai bogate în calorii şi mai complete din punct de vedere nutritiv. Magazinele sunt pline de produse exotice, care nu cresc pe meleagurile noastre, aşa că ne trezim mâncând alune, caju, fistic şi migdale iar de nuci uităm cu totul. Toamna este momentul ideal să le consumăm, atunci cât sunt încă crude, pline de iod şi mai uşor de digerat. Aceste fructe oleaginoase au nenumărate beneficii pentru organism: ◦ Nucile conţin multe complexe de vitamina B (riboflavina, niacinul, thiaminul, acidul pantothenic,
Schimbările climatice pot declanşa evenimente negative în lanţ
Schimbările climatice sunt din ce în ce mai accentuate în ultimii ani, iar acest aspect nu poate decât să ne îngrijoreze. Din păcate dacă omul nu va lua măsurile care îi stau în putere să redreseze situaţia, planeta noastră va deveni un loc din ce în ce mai ostil cu tot ceea ce înseamnă viaţă. Conform oamenilor de ştiinţă de la Universitatea din Geneva, o retragere masivă a apei poate declanşa erupţia vulcanilor care se află pe fundul mării. Cercetătorii au avut în vedere cazul de acum cinci milioane de ani, când Marea Mediterană a cunoscut o evaporare masivă, eveniment cunoscut şi
Zahărul trebuie consumat cu moderaţie în timpul sarcinii
Zahărul consumat în exces nu este deloc compatibil cu o viaţa sănătoasă. Din păcate, consumam mult prea mult fără să ne dăm seama, deoarece acesta se găseşte în majoritatea alimentelor din comerţ. Oamenii de ştiinţă au realizat un studiu pe un eşantion de aproximativ 9000 de mame şi copiii lor, care a evidenţiat că, dacă mănânci zahăr în timpul sarcinii, s-ar putea să cauzezi anumite alergii care vor apărea în viaţa copiilor pe măsură ce aceştia cresc. Zahărul se regăseşte sub forma monozaharidelor, cum ar fi glucoza şi fructoza, şi dizaharidelor, precum zaharoza, care se adaugă în alimente şi se regăsesc în siropuri, miere şi suc de fructe neîndulcit. Este inclus
Acest tip de ulei ne protejează de apariţia ridurilor
Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au căutat metode pentru a încetini îmbătrânirea. Există multe aspecte care trebuie luate în considerare pentru a încetini acest proces natural, însă unele dintre ele sunt la îndemâna tuturor. Spre exemplu, dacă este aplicat pe faţă, uleiul de ricin păstrează pielea hidratată, iar riscul de a se usca se reduce în mod considerabil. O piele hidratată şi catifelată este de două ori mai tânără şi mai frumoasă. Acest tip de ulei are capacitatea de a îmbunătăţi circulaţia sângelui, iar astfel, pielea primeşte mai mult oxigen şi mai mulţi nutrienţi,ceea ce previne apariţia semnelor îmbătrânirii premature. De asemenea,
Semnele din copilărie care pot prevesti o boală mintală gravă
Psihopatia este o dereglare mintală sau de personalitate caracterizată prin comportament antisocial, capacitate redusă de a avea remușcări și control comportamental redus. Un nou studiu realizat de către oamenii de ştiinţă pe un eşantion 92 de băieţi cu vârstele cuprinse între 11 şi 16 ani, arată faptul că indivizii care nu râdeau împreună cu alţi copii din anturajul lor riscă să dezvolte trăsături psihopate. De asemenea, în afară de această caracteristică, aceştia prezentau în general o puternica lipsă de emoţii. Cele mai multe studii s-au concentrat pe modul în care indivizii cu trăsături psihopatice procesează emoţiile negative şi cum lipsa răspunsului la ele poate explica
Concluzie îngrijorătoare privind mierea de albine
Folosită de milenii în ajutorul sănătăţii şi frumuseţii, mierea este un adevărat remediu naturist cu nenumărate calităţi nutriţionale. Din păcate, se pare că, datorită industrializării excesive a planetei noastre, mirea de albine capătă şi proprietăţi mai puţin benefice. Spre exemplu, specialiştii în domeniu au găsit pesticidele neonicotinoide în miere, pe fiecare continent. Acest studiu realizat la nivel global care a testat concentraţia de chimicale din miere a scos la iveală amploarea la care sunt expuse albinele la pesticide. În urma studiului realizat de o echipă de cercetători de la mai multe universităţi din lume, s-a ajuns la concluzia că trei sferturi din
Au fost descoperite noi date importante referitoare la schizofrenie
Schizofrenia este o boală mintală cronică, severă, care afectează milioane de oameni peste tot în lume. Simptomele se declanşează subit şi sunt severe atunci când boala este acută, persoana în cauză devenind psihotică, ceea ce înseamnă că nu mai poate să diferenţieze adevărul de imaginaţie. Pentru a înţelege mai bine această boală, oamenii de ştiinţă danezi au cules o serie amplă de informaţii de la aproximativ 31.500 perechi de gemeni, născuţi între anii 1951 şi 2000. Studiul a avut nevoie de o abordare riguroasă pentru a determina dacă această condiţie este genetică sau dacă este rezultatul unor factori de mediu. Spre exemplu, gemenii
Există anumite diete care pot duce până la orbire
Există nenumărate diete pe care oamenii le pun în practică pentru a slăbi sau pentru a-şi menţine greutatea optimă. Specialiştii ne avertizează însă că multe dintre acestea ne privează de substanţe nutritive esenţiale. Spre exemplu, medicii canadieni s-au confruntat cu un caz neobişnuit atunci când un copil şi-a pierdut vederea în urma unei diete extrem de stricte. În ultimă instanţă, cauza a fost lipsa vitaminei A. Băiatul care avea doar 11 ani a mers la spital după opt luni în care vederea se deteriora: ochi uscaţi, orbire de noapte, sensibilitate la lumină şi, în general, pierderea vederii în timpul zilei au