Title Image
Home  /  Blog  /  Without Sidebar (Page 69)

Dezvoltarea tehnologiei are şi va avea un cuvânt greu de spus în ceea ce priveşte modul în care se dezvoltă generaţiile actuale, dar mai ales cele viitoare. Spre exemplu, odată cu emergenţa tehnologiei de touchscreen şi de taste de calculator, scrisul de mână a început să fie o activitate din ce în ce mai marginalizată, atât în utilizarea de zi cu zi, cât şi în şcoli. Un studiu realizat recent, a evidentiat faptul ca unii copii din Marea Britanie se chinuie chiar şi să ţină stiloul şi creionul în mod corect. Practic, copiii care vin la şcoală sunt din ce în ce

Cancerul este, din păcate, una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni  în rândul pacienților de orice vârstă. Oamenii de ştiinţă fac eforturi susţinute pentru a reuşi să înfrângă această boală extrem de gravă. Spre exemplu, o cercetare recentă a experţilor de la Washington University School of Medicine din St. Louis a demonstrat că atunci când ţesutul răspunde la anumite tipuri de afecţiuni, celulele mature par să întinerească şi să înceapă să se dividă rapid, creând scenarii care pot duce la apariţia cancerului. Specialiştii susţin faptul că celulele mai bătrâne pot fi periculoase pentru că pot reveni la comportamentul de celulă stem, având potenţialul de mutaţii

Deşi nu afectează în mod direct starea de sănătate, celulita este o problemă de natură estetică, nu doar a persoanelor supraponderale, ci şi a celor normoponderale. Aceasta apare mai frecvent în rândul femeilor, decât al bărbaţilor, staticile medicale sugerând că aproximativ 90% dintre reprezentantele sexului frumos au celulită pe abdomen, coapse sau fese. Iată câteva recomandări care iţi vor îmbunătăţi substanţial aspectul pielii: Exerciţiile de tip cardio sunt esenţiale: exerciţiile intense de tip cardio, precum alergatul, mersul pe bicicletă, drumeţiile pe munte, sunt cea mai bună armă pe care o poţi avea împotriva celulitei. Tonifiaza-ţi corpul: după ce iţi scazi nivelul de grăsime din

Creierul uman are o complexitate covarşitoare, iar oamenii de ştiinţă încearcă încă din cele mai vechi timpuri să-i desluşească secretele. Până când va reuşi ştiinţa să descopere misterul, fiecare dintre noi trebuie să fim conştienţi că această ‘’ unitate centrală’’, extrem de performantă, trebuie alimentată corect pentru a nu se degrada în timp. Din păcate multe dintre alimentele pe care le includem în dietă pot afecta sănătatea cerebrală. Iată care sunt produsele cu efecte nocive asupra creierului: Alimentele procesate Aşa cum se întâmplă şi în cazul alimentelor prăjite, cele procesate sau semipreparate au și ele un impact asupra sistemului nervos central și

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Tokyo au creat lumină de dimensiunea unui licurici care pluteşte pe undele de ultrasunet. Aplicaţiile acesteia sunt variate, de la display-uri mişcătoare la toate genurile de proiectări, inclusiv holograme. Particula levitatoare, numita Luciola, cântăreşte 16,2 mg, are un diametru de 3,5 mm şi poate emite lumină suficientă pentru a face un text citibil. Savanţii speră ca aceste mici obiecte să poată fi folosite la smartphone-uri şi în alte situaţii pentru a ne face viaţa mai uşoară. Practic, se doreşte ca această invenţie să aibă aplicabilităţi în aşa-numitul „Internet al Lucrurilor”, unde obiectele obişnuite, precum maşinile sau aparatele de

Grapefruit-ul este bogat în fibre solubile numite pectine, care protejează mucoasa gastrică şi reglează colesterolul. Conţine antioxidanţi ca vitamina A şi flavonoizi ca naringenină, beta-caroten, xantină şi luteină, dar este şi o sursă importantă de vitamina C şi potasiu. Grapefruit-ul roşu este în special bogat în licopen, un flavonoid antioxidant ce protejează pielea şi are rol anticancerigen. După cum spuneam, pectina conţinută de acest fruct ajută la eliminarea colesterolului în exces, scade nivelul de insulină şi normalizează metabolismul. Licopenul luptă cu toxinele din corp şi le elimină. Pentru a beneficia de toate calităţile acestui fruct, trebuie să-l amesteci cu o lingură de miere. Practic,

Un studiu realizat de către oamenii de ştiinţă americani a relevat faptul că anestezia totală poate duce la unele probleme cu memoria. Totuşi schimbările cognitive observabile pentru cercetători, sunt mici, probabil asimptomatice şi sub posibilităţile de observare ale persoanei operate. Persoanele care au participat la studiu nu aveau semne de Alzheimer, demenţă sau nici măcar o formă uşoară de tulburări cognitive înaintea operaţiei. Oamenii de ştiinţă au identificat 312 oameni din acest grup care aveau una sau mai multe operaţii făcute, unde s-a folosit anestezie totală şi i-a comparat cu 652 de participanţi care nu au fost operaţi. Echipa i-a exclus pe cei care au

După cum bine ştiţi, ţigările electronice sunt dispozitive care funcţionează cu baterii, care pot arăta fie precum o ţigară reală, fie precum un stilou. Există sute de branduri, iar acestea sunt utilizate ca o modalitate de a obţine nivelul necesar de nicotină, fără a experimenta pericolele ţigărilor clasice. Ţigările electronice dispun de containere umplute cu un lichid care este de obicei realizat din nicotină, arome şi alte substanţe chimice. Un dispozitiv de încălzire transformă apoi lichidul în vapori pe care le inhalezi atunci când tragi din ea. Cele mai multe ţigări electronice conţin nicotină chimică, însă aceasta, la rândul ei, creează dependenţă. Atunci când

Fiecare om işi doreşte să trăiască mai mult, să arate mai tânăr şi să aibă mai multă energie. Cei mai mulţi dintre noi sunt conştienţi de faptul că alimentaţia şi mişcarea sunt esenţiale pentru a ajunge aici, însă mai există o variantă care este prea puţin cunoscută. Este vorba despre stimularea aşa numitului ‘’buton Feng Fu’’, un punct de presopunctură de la baza craniului, puţin mai jos de osul craniului şi unde începe gatul. Tot ce trebuie să faci este să ţii un cub de gheaţă în această zonă timp de câteva minute în fiecare zi şi te vei bucura de

Atunci când vrem să slăbim este o adevărată luptă, cu noi înşine, să renunţăm la unele alimente, dar mai ales la dulciuri. Există însă o reţetă delicioasă care poate sa-ţi satisfacă pofta de dulce şi care pe deasupra te poate ajuta să slăbeşti. Deşi reţeta pe care o vom prezenta mai jos, în articol, pare bogată în calorii, în realitate are efecte nebănuite asupra siluetei tale. Reţeta este delicioasă şi iţi stimulează sucurile gastrice şi digestia, protejând stomacul şi facilitând arderea caloriilor. Pentru a prepara desertul ai nevoie de: 100 de grame unt, 100 de grame de miere, 100 de grame de

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Call Now Button