Title Image
Home  /  Blog  /  Without Sidebar (Page 196)

Statisticile spun că una din două persoane riscă să fie diagnosticate cu cancer, la un moment dat în viaţă. Tot ce poţi face pentru a evita această necruţătoare boală este să ai un stil de viaţă sănătos. Iată cativa paşi pe care trebuie să-i pui in aplicare pentru a te bucura de o viaţă sănătoasă cu puţine riscuri. Mişcarea nu trebuie să lipsească din viaţa dumneavoastră Probabil sunteţi satui de cate ori aţi citit, sau macar aţi auzit, că sportul este esenţial pentru a avea o viaţa sănătoasă. Din fericire pentru cei care fac activităţi fizice zilnice, sau măcar săptamanale, sportul este

Copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 4 ani prezintă un risc mărit de obezitate pâna la vârsta de 12 ani, dacă sunt lăsaţi să petreacă ore întregi pe zi în faţa televizorului. Un studiu efectuat la o universitate din America a concluzionat că pentru o oră în plus peste o limită de cca 2-2,5 ore de stat la tv, unui copil i se pot adăuga 0,5mm la circumferinţa taliei iar tonusul muscular se reduce considerabil. Acest studiu a fost realizat pe un eşantion de aproximativ 1300 de copii cu vârsta de 2 ani, până când micuţii au împlinit vârsta de 10

Deşi au suferit unul sau ma multe infarcte, există oameni care revin la viaţa normală datorită progreselor în cardiologie. Factori de risc Inima are o vascularizaţie proprie, muşchiul cardiac fiind irigat de sângele ce soseşte pe arterele coronare. Pe coronare se pot depune grăsimi, calciu, ele se îngusteaza şi, la un moment dat, se astupă cu un cheguleţ. Infarctul miocardic înseamna astuparea unui vas spre inimă, înteruperea circulaţiei pe acel vas şi apariţia în muşchiul inimii a unei zone neirigate cu sânge, încât ţesutul nehrănit cu sânge moare. Dupa 2-3 săptămâni, în zona moartă a ţesutului inimii apare o cicatrice. De ce

Conform studiilor, cel puţin o femeie din zece poate fi afectată de depresie în timpul sarcinii. Ultimele cercetări arată că femeile care se tratează cu antidepresive pot suferi naşteri premature sau pot avea copii care necesită îngrijire intensivă după naştere. Depresia poate avea efecte nedorite atât pentru mamă cât şi pentru făt. Medicamentele pentru depresie pot fi un risc pentru unele femei, însă nu pentru toate, conform cercetătorilor. Această boală trebuie tratată, iar în cazuri foarte grave, medicamentele sunt absolut necesare, altfel pericolul pentru viaţa fătului şi a mamei poate fi chiar mai mare. Un nou studiu, realizat în Danemarca, la Universitatea

Boala Alzheimer este cea mai comună forma de demenţă la vârstnici, fiind caracterizată prin tulburări de memorie, de vorbire şi de comportament. Obiceiurile alimentare nesănătoase şi sedentarismul fac ca tot mai mulţi romani să sufere de boli cronice. Deşi nu există un tratament care să poată vindeca boala Alzheimer, diagnosticarea precoce şi începerea urgentă a tratamentului sunt extrem de importante pentru evoluţia ulterioară a bolnavului. Pierderea memoriei, tulburările de vorbire, imposibilitatea de a recunoaşte obiecte uzuale, agitaţia şi agresivitatea verbala sunt numai cateva din simptomele Alzheimer. Din pacate, în cele mai multe cazuri, diagnosticul este pus în faze medii şi grave ale bolii, cand este mai

Nu doar racelile, alergiile şi unele mirosuri, precum cel al piperului sunt cauzele care duc la apariţia stranutului. În spatele acestei reacţii de apărare a organismului pot sta şi alte cauze despre care nu ai fi crezut că te pot face să strănuţi. Iată câteva dintre acestea sunt acestea: Lumina Una din patru persoane strănută la expunerea bruscă la lumina puternică a zilei. Potrivit oamenilor de ştiinţă, această reacţie este cunoscuta în lumea medicală drept reflex fotic de strănut. Cercetatorii nu au reuşit să gaseasca exact cauzele care declanşează strănutul în acest caz. Schimbarile bruşte de temperatură Strănutul apare şi ca o reacţie a

Aproximativ 3% din totalul tumorilor care apar la adulţi reprezintă început de cancer renal. Iată tot ce trebuie să ştii despre acest tip de cancer şi cum poţi preveni apariţia acestuia. Rinichii sunt două organe de forma unei boabe de fasole de aproximativ 11 cm lungime situaţi pe peretele abdominal posterior de o parte şi de alta a coloanei lombare. Ei filtreaza sângele cu scopul de a elimina toxinele şi a surplusului de apă. Produsul final al acestei activităţi este urina. Glanda hipofiză controlează funcţia renală de reglare a conţinutului de apă al organismului. Dacă un rinichi este rezecat, funcţia acestuia

Chiar dacă iţi imaginezi că ştii totul despre colesterol, pot exista totuşi câteva lucruri pe care nu le ştiai - află cine este predispus la un nivel al colesterolului mărit, ce fel de mâncare poate cauza asta şi de ce câteodată colesterolul nu este nociv. 1. Americanii au cel mai ridicat nivel al colesterolului din lume Unul dintre cele mai intâlnite stereotipuri este cel al americanului gras cu arterele acoperite de colesterol care este la doi burgeri distanţă de un atac de cord. Ca naţie, americanii trebuie să mai renunţe la aceste obiceiuri culinare, dar când vine vorba de colesterol cu siguranţă sunt la

Depistarea astmului la copii este un moment dificil. Încă din primele zile trebuie aleasă medicamentaţia corectă de către doctor care, bineînţeles, stabileşte când şi cum se ia aceasta. Vestea bună este că atunci când eşti informat şi cunoşti cât mai multe aspecte despre boală, cresc considerabil şansele de a opri efectele nedorite ale acesteia, cum ar fi respiraţia şuierătoare, tusea uscată şi, în principal, disconfortul cel mai mare - respiraţia îngreunată. Momentan nu există niciun tratament care să vindece în totalitate astmul, dar acesta poate fi  gestionat cu succes prin medicamentaţie corectă şi prin evitarea cauzelor care declanşează crizele. Partea bună este

Noi studii privind utilizatorii de social-media arată că aceştia prezintă un risc ridicat de a suferi de tulburări de stres post-traumatic din cauza vizualizării de conţinut explicit cu caracter violent pe site-uri de ştiri şi pe reţele de socializare sau youtube. Psihologii avertizează că unu din patru tineri pot simţi astfel de efecte după vizualizarea unui astfel de conţinut. Între efectele de durată se numără flashback-uri, stări de anxietate şi insomnii sau coşmaruri. Astfel, cele mai noi studii arată că sindromul de stres post-traumatic nu se mai limitează la lucrătorii din departamentele de sănătate publică ci poate afecta publicul larg doar prin

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button