Title Image
Home  /  Blog  /  Right Sidebar (Page 39)

Există foarte multe persoane care iau medicamente pentru diferite probleme, însă nu cunosc efectele secundare ale acestora. Spre exemplu, administrarea regulată a medicamentelor antiinflamatoare, precum ibuprofen, poate inhiba dezvoltarea musculară. Un studiu recent a analizat efectele ibuprofenului asupra mușchilor scheletici ai adulților tineri, sănătoși, care practicau exercițiile cu greutăți. Participanții au fost împărțiți în două grupuri. Jumătate dintre aceștia au primit regulat o doză de ibuprofen, iar celorlalți li s-a administrat aspirină. După aproximativ opt săptămâni în care au făcut exerciții cu greutăți, oamenii de știință au descoperit că mușchii persoanele care au luat doze mici de aspirină s-au dublat în comparație cu celălalt grup.

Conform studiilor, disfuncţia erectilă apare la unu din cinci bărbaţi, dar riscul creşte odată cu vârsta. Aproape o treime din riscurile disfuncţiei erectile sunt asociate factorilor genetici. Cercetătorii au identificat o variantă genetică ce este parţial resposabilă pentru disfuncţia erectilă, iar aceasta descoperirea poate ajuta la crearea unor tratamente mai eficiente. Conform specialistilor, bărbaţii care deţin o copie a acestei variante au un risc cu 59% mai mare de dezvoltare a disfuncţiei erecţile. Rezultatele au la bază analiza unei baze de date ce conţine 36.649 de pacienţi ai centrului Kaiser Permanente Northern California. Bineînţeles că există şi alţi factori care influenţează funcţia erectilă, precum: fumatul, obezitatea, diabetul sau bolile

Colonul este considerat „regele organelor“ întrucât de sănătatea acestuia depinde vigoarea întregului organism. În aceste condiţii alimentaţia face diferenţa dintre sănătate şi boală. Spre exemplu, consumul de făină de seminţe de in zilnic, timp de trei săptămâni, poate curăţa complet intestinele de mucus, de acumulări fecale şi de paraziţi, menţinând în acelaşi timp microflora intestinală echilibrată. Această metodă duce la normalizarea rapidă a greutăţii şi la arderea grăsimilor. În plus are efecte pozitive asupra normalizării metabolismului lipidic. Făina de seminţe de in absoarbe şi elimină toxinele din organism şi reduce nivelul colesterolului din sânge. Făina din seminţe de in mai este indicată pentru:

Datorită eforturilor oamenilor de ştiinţă medicina realizează progrese pe care acum câţiva ani nu ni le puteam imagina. Spre exemplu, un nou instrument sau algoritm poate prezice cu acurateţe înălţimea oamenilor, dar mai important, poate evalua riscul apariţiei bolilor grave, precum cancerul sau bolile de inimă. Practic, în urma unei cercetari de amploare, specialiştii au reuşit să creeze un algoritm pentru a prezice trăsături umane precum înălţimea, densitatea oaselor şi chiar nivelul de educaţie pe care îl poate atinge cineva, bazându-se doar pe genomul respectivului. Cu toate acestea, aplicaţiile nu se opresc aici deoarece cercetătorii aplică metoda pentru a prezice alte trăsături complexe

Acum când sezonul rece şi-a intrat în drepturi trebuie să avem mai multă grijă pentru a evita contactarea bolilor de sezon. Copiii sunt cei mai vulnerabili în această perioadă, când simplele răceli se pot complica, ajungând până la pneumonie. Pneumonia este o infecţie care apare la unul sau ambii plămâni şi se mai întâlneşte sub denumirea de infecţie toracică. Pneumonia la copii poate fi cauzată de viruşi sau de bacterii. Din cauza infecţiei, căile respiratorii mici din plămâni devin umflate şi produc mai mult mucus. Astfel, mucusul crează blocaje şi reduce cantitatea de oxigen care poate pătrunde în organism. După cum spuneam,

Este dificil uneori să ţii o dietă pentru o perioadă lungă de timp, mai ales că, după ce renunţi la aceasta, tendinţa este de a acumula kilogramele pe care ai reuşit cu greu să le dai jos. În principiu dietele te ajuta să ajungi la greutatea dorită, însă, păstrarea acesteia depinde de obiceiurile alimentare pe care le ai în general. Astfel, este important să alternezi alimentele sănătoase cât mai mult posibil pentru a-ţi menţine greutatea optimă. Spre exemplu, poţi să înlocuieşti micul dejun clasic cu acest amestec sănătos, pentru o perioadă de maxim două săptămâni şi o să vezi cum pierzi pană

Pentru a ne menţine sănătatea trebuie să avem un stil de viaţă echilibrat, bazat pe consumul de alimente calitative şi pe efectuarea de exerciţii fizice zilnice. Există însă unele gesturi simple pe care fiecare dintre noi ar trebui să le includem în rutina zilnică. Spre exemplu, este ideal să ne începem ziua prin a bea un pahar mare cu apă. Această apă va purifica sângele, va detoxifica intestinul gros și va stimula eliminarea reziduurilor solide din colon. În plus, apa băută pe stomacul gol mai are și alte beneficii: ◦ Accelerează metabolismul; ◦ Scade colesterolul; ◦ Energizează; ◦ Menține sănătatea rinichilor; ◦ Asigură o bună funcționare a

Tensiunea arterială este presiunea exercitată de către sânge asupra pereţilor arterelor atunci când inima bate (tensiune arterială sistolică) şi atunci când inima se odihneşte (tensiune arterială diastolică). Se măsoară în milimetri coloană de mercur (mmHg). Când vine vorba despre diminuarea hipertensiunii arteriale ne gandim adesea la reducerea consumului de sare, de calorii şi de grăsimi şi, totodată, să adăugăm în dietă mai multe vegetale, fructe şi  proteine provenite din carne slabă. Nu este greşit, însă putem adăuga în listă şi anumite băuturi. Spre exemplu, laptele degresat sau cu un conţinut redus de grăsime ne furnizează necesarul de potasiu şi calciu, elemente asociate

Specialiştii au descoperit faptul că, persoanele care se trezesc de mai multe ori pe noapte îşi pot afecta în mod ireparabil memoria de lungă durată. Medicii psihologi, care au studiat problemele din timpul somnului/nesomnului, au ajuns la concluzia că oamenii care se trezesc înainte de a intra în faza somnului profund (care se instalează la patru ore de la momentul când am adormit) vor avea probleme cu memoria de lungă durată. Astfel, în mintea acestor oameni încep să se înceţoşeze perioade şi evenimente din viaţa lor, de o importanţă majoră, care s-au petrecut cu ceva timp în urmă. În această situaţie se regăsesc

Rădăcina de hrean are numeroase proprietăţi curative şi conţine numeroase vitamine, C, A, B1,B2, săruri, minerale de fier, potasiu, calciu, magneziu, aspargină, uleiuri volatile, care asigură o viaţă sănătoasă dacă este consumat cu regularitate. Cu toate aceste unele categorii de persoane trebuie să-l evite. Iată categoriile de persoane care ar trebui să evite hreanul pe cât posibil: Copiii mai mici de patru ani - hreanul nu este recomandat copiilor mici  deoarece poate provoca probleme la nivelul tractului digestiv. Femeile însărcinate şi cele care alăptează - hreanul nu este benefic dacă eşti gravidă sau alăptezi. Acesta conţine ulei de muştar, care poate fi toxic şi

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button