Sindromul picioarelor neliniștite
Sindromul picioarelor neliniştite este o afecţiune neurologică, senzitivo-motorie, care afectează calitatea vieţii prin oboseala generată de tulburările de somn. Acesta poate surveni secundar unor afecţiuni medicale sau idiopatic, fără o cauză decelabilă. Sindromul picioarelor neliniştite se poate asocia frecvent cu tulburarea
Consumul de ananas menţine fermitatea sânilor
Datorită gravitaţiei sânii se lasă în timp odată cu pielea care îi susţine. Cei mai importanţi factori care determină fermitatea sânilor sunt legaţi de calitatea pielii (unele femei au o piele mai rezistenţă decât altele), de bagajul genetic, de mărimea
Află ce beneficii au greţurile din timpul sarcinii
Greţurile în timpul sarcinii apar mai ales dimineaţa, datorită creşterii rapide a valorilor gonadotropinei corionice, un hormon secretat de placentă în primele trei luni de sarcină. Specialiştii spun însă că merită suferinţa prin care trec femeile gravide în primul trimestru
Rubeola şi modul în care aceasta afectează sarcina
Rubeola în timpul sarcinii poate provoca daune grave bebeluşului aflat în dezvoltare. Aceasta poate duce la infecţia organelor deja formate, infectie difuză şi masivă care persistă şi după naştere. Dacă fetopatia poate regresa, nu tot aşa stau lucrurile cu malformaţiile
Incompatibilitatea RH-ului – boala hemolitică a fătului
Boala hemolitică a nou-născuţilor sau incompatibilitatea de grup/Rh, are loc atunci când hematiile (globulele roşii) fetale ce posedă un antigen care lipseşte de pe hematiile materne traversează placenta în circulaţia maternă şi stimulează producţia de anticorpi. Aceşti anticorpi se întorc