Ţine în frâu apetitul cu ajutorul mirosului
Kilogramele în plus reprezintă o reală problemă pentru foarte multe persoane, iar pentru a scăpa de ele este nevoie, în general, de multă voinţă. Mişcarea şi alimentaţia corectă este cheia pe care o cunoaştem cu toţii. Există însă trucuri inedite, menite
Protejează-ţi ochii de lumina televizoarelor
Cu toţii ştim că vederea este unul dintre cele mai importante simţuri, astfel că trebuie să ne protejăm ochii cât mai mult posibil. Din păcate, în era tehnologiei, rare sunt momentele în care nu stăm cu ochii fixaţi în ecrane,
O nouă tehnică inovativă ar putea înlocui antibioticele
Bacteriile au devenit de-a lungul timpului rezistente la antibiotice, fapt care pune în pericol viaţa a milioane de oameni. Spre exemplu, bacteria potenţial letală numită MRSA poate infecta chiar şi spitalele, întrucât este rezistentă la tratament şi se răspândeşte rapid. Pentru
Află care este legătura dintre încălzirea globală şi numărul sinuciderilor
Din păcate în ultimii ani a crescut dramatic numărul sinuciderilor la nivel mondial. Acest aspect este cât se poate de îngrijorător, iar oamenii de ştiinţă avertizează asupra faptului că, odată cu creşterile de temperatură, până la mijlocul acestui secol, se
În viitor plantele vor reprezenta principala sursă de iluminat
Se fac eforturi de ani de zile pentru a găsi surse cât mai naturale de energie. Acest aspect este esenţial pentru protejarea planetei şi a generaţiilor viitoare. Astfel, oamenii de ştiinţă caută de ceva timp noi modalităţi de a folosi plantele
Descoperirea care poate duce la tratarea multor boli psihice
Tulburările mintale sunt definite ca fiind dereglări funcţionale ale creierului, care pot fi cauzate de procese de dezvoltare modelate de interacţiunea complexă a geneticii cu experienţa individuală. Cu alte cuvinte, bolile psihice ar avea la bază dezechilibre ale creierului determinate de influenţele ereditare
Anumite lipsuri din organism iţi pot cauza migrene
Migrena, numită de asemenea durere de cap sau cefalee, poate dura de la două ore până la patru zile. Această durere de cap este acompaniată de tulburări ale vederii, sensibilitate la lumină, greaţă, durere severă şi vărsături. Migrena afectează foarte multă lume,