Embrionii criogenaţi – o soluţie eficientă pentru cuplurile care nu pot avea copii pe cale naturală
Din păcate, în ziua de astăzi, există din ce în ce mai multe cupluri care nu pot avea copii pe cale naturală, iar fertilizarea în vitro este una dintre soluţiile care poate da rezultate, fie de la prima încercare, fie
Muştele pot reprezenta un real pericol pentru sănătate
Vedem frecvent muşte sau alte insecte care aterizează pe toate obiectele care ne înconjoară, pe mâini, pe picioare, sau în cel mai rău caz, pe mâncarea din farfurie. Atunci când se pun pe mâncarea solidă, acestea o îmbibă cu salivă, saliva
Află care este legătura dintre încălzirea globală şi numărul sinuciderilor
Din păcate în ultimii ani a crescut dramatic numărul sinuciderilor la nivel mondial. Acest aspect este cât se poate de îngrijorător, iar oamenii de ştiinţă avertizează asupra faptului că, odată cu creşterile de temperatură, până la mijlocul acestui secol, se
Această băutură este capabilă să-ţi întărească oasele
Chiar dacă la prima vedere pare greu de crezut, Tequila, băutura minunată pentru a da gust cocktail-urilor de vară, ar putea fi de asemenea bună pentru sănătate, în special pentru oase. Oamenii de ştiinţă au descoperit că planta folosită pentru fabricarea acestei
Telefoanele mobile afectează memoria
Oamenii de ştiinţă au confirmat un aspect despre care s-a tot vorbit în ultimii ani de zile. Câmpurile electromagnetice cu radiofrecvenţe ar putea provoca efecte adverse asupra dezvoltării capacităţilor memoriei în anumite regiuni ale creierului. Progresul rapid al informaţiilor şi al
Alimentul care ne protejează eficient ficatul
După cum bine ştiţi, ficatul joacă un rol primordial în corp și trebuie să facem orice pentru a-l proteja și a-l menține sănătos. Alimentele pe care le consumi zilnic pot să-l ajute să îndeplinească numeroasele funcții sau îi pot pune
Află ce au descoperit cercetătorii despre creşterea în greutate
În urma unui studiu de amploare, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Aberdeen şi de la Academia Chineză de Ştiinţe au ajuns la concluzia că doar grăsimile duc la îngrăşare. Studiul a analizat variaţia greutăţii la şoarecii care au fost
Vrei să slăbeşti? Include castraveţii în alimentaţia ta
Castravetele este una dintre cele mai îndrăgite legume şi nici nu este de mirare, de vreme ce are proprietăţi nutritive importante pentru organism şi o mulţime de beneficii pentru sănătate. Acesta are cea mai mare cantitate de apă și substanțe nutritive
Oamenii contribuie masiv la schimbările climatice
Deşi există unele voci care susţin că schimbările climatice accentuate se datorează doar ciclului natural al pământului, în urma analizării informaţiilor colectate de către sateliţi timp de 40 de ani, climatologii au concluzionat pentru prima oară că oamenii contribuie masiv
Află de ce este bine să-ţi îndemni copiii spre echitaţie
Mulţi părinţi încearcă să le ofere copiilor lor şansa de a creşte armonios, încercând să găsească activităţile cele mai potrivite pentru a îndeplini acest lucru. Una dintre aceste activităţi este echitaţia. Caii pot avea o foarte mare influenţă asupra formării comportamentului