Alimente care agravează starea de anxietate
Anxietatea reprezintă o problemă foarte frecvent întâlnită în viaţa de zi cu zi. Aproximativ 25% din populaţie suferă de anxietate care ar necesita tratament într-o anumită perioadă a vieţii lor. Alţi 25% au o anxietate mai puţin severă dar care în timp poate să se agraveze.
Experţii ne anunţă că anxietatea este adesea considerată o reacţie a corpului la problemele pe care oamenii le întâmpină la locul de muncă sau în familie, însă şi dieta poate înrăutăţi situaţia.
Iată mai jos câteva alimente care cresc starea de anxietate:
Cofeina
Potrivit nutriţioniştilor, cafeaua şi băuturile energizante iţi pot influenţa starea psihică. Efectele secundare ale excesului de cofeină includ tremurături, palpitaţii ale inimii, probleme cu somnul şi anxietate. Soluţia pentru cei sensibili la cofeină o reprezintă ceaiul sau cafeaua fără cofeină.
Alcoolul
Ca şi cafeaua, alcoolul duce la eliberarea de adrenalină în corp, ceea ce provoacă accelerarea bătăilor inimii. Cei care consumă vin trebuie să încerce să îl combine cu apă minerală sau sifon.
Sarea
Excesul de sare poate conduce, de asemenea, la probleme legate de anxietate. Din cauza ei, tensiunea arterială creşte, iar inima funcţionează mai greu. Răspunsul corpului constă în eliberarea unui hormon al stresului denumit adrenalină.
Persoanele pentru care gustul este cel mai important pot opta pentru condimente şi adaosuri din plante, în defavoarea sării de bucătărie.
Zahărul
Zahărul conţine fructoză, aceasta putând duce la creşterea exponenţială a unui hormon al stresului denumit cortizol. O cercetare făcută la Universitatea Princeton arată că el provoacă dependenţa.
Şi lipsa zaharului din dietă poate provoca anxietate în cazul unor oameni, aşa că acesta ar trebui redus treptat din alimentaţie, eliminarea sa bruscă nefiind de dorit.