Home  /  Boli   /  Scapă de grăsimea de pe abdomen folosind acest preparat natural

Scapă de grăsimea de pe abdomen folosind acest preparat natural

Pe lângă faptul că este extrem de inestetică, grăsimea de pe abdomen este una dintre cele mai periculoase pentru sănătate, iar acumularea ei creşte riscul de boli de inimă, diabet de tip II şi obezitate.

Motivele depozitării acestei grăsimi, exact în jurul abdomenului, sunt diverse – de la mesele pe care le consumaţi târziu, până la un stil sedentar şi lipsit în totalitate de mişcare.

Pe lângă efortul fizic şi o dietă bine pusă la punct există remedii care te va ajută în lupta cu grăsimea abdominală chiar în timp ce dormi.

Pentru a prepara acest remediu ai nevoie de: 180 de grame de miere naturală de albine, 20 de grame de praf de cacao, 180 de grame de ulei de cocos şi puţin praf de scorţişoară. Se iau toate aceste ingrediente şi se amestecă foarte bine, până vei observa că se formează un conţinut absolut omogen.

După, vei depozita amestecul într-un borcan de sticlă pe care îl vei pune la păstrare în frigider. Dimineaţa, atunci când iţi bei cafeaua trebuie să adaugi două linguri mici din acest remediu.

Consumul acestui amestec va da rezultate chiar din prima săptămână, oferindu-ţi o stare de bine care va contribui la eliminarea grăsimilor din jurul abdomenului. Nu trebuie să uiţi că puţină mişcare efectuată zilnic contribuie semnificativ la o stare de sănătate bună.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button