Home  /  Boli   /  Atenţie la sucurile dietetice!

Atenţie la sucurile dietetice!

Îndulcitorii artificiali sunt unele dintre principalele ingrediente ale sucurilor dietetice, dar studiile au arătat că aceştia pot provoca o serie de probleme de sănătate.

Sucurile dietetice au apărut la mijlocul secolului XX şi promiteau, datorită conţinutului redus de calorii şi de zahăr, să fie o alternativă mai sănătoasă la sucurile obişnuite. În privinţa gustului, este greu de făcut diferenţa între sucurile obişnuite şi cele dietetice şi la fel de greu este şi pentru organismul uman să facă această diferenţa.

În momentul când consumăm astfel de băuturi, îndulcitorii ne păcălesc corpul să creadă că este zahăr, dar când caloriile nu apar, insulina nu are ce să stocheze. Cercetătorii consideră că pacălirea repetată a organismului nostru poate explica de ce studii repetate ajung la aceeaşi concluzie, că sucurile dietetice sunt asociate cu sindromul metabolic.

Sindromul metabolic este un mix format din tensiune arterială mărită, un nivel ridicat al glicemiei şi creşterea în greutate, care amplifică riscul de diabet zaharat, boală cardiacă şi atac vascular cerebral. De fapt, un studiu a constatat ca băutorii de sucuri dietetice prezintă un risc mai ridicat de atac vascular cerebral şi demenţă decât băutorii de sucuri obişnuite.

O altă cercetare a arătat că participanţii care la început aveau o greutate normală şi au baut in medie 21 de sucuri dietetice pe săptămână au prezentat  un risc dublu de a deveni suprapoderali sau obezi până la sfârşitul studiului, comparativ cu oamenii care nu au consumat deloc astfel de băuturi.

În timp ce consumarea unui suc dietetic la masă pare o alternativă gustoasă şi fără calorii, cercetările încep să arate că acesta ar putea fi cel mai nepotrivit moment, pentru că produsul poate perturba modul în care sunt metabolizate caloriile reale. Astfel, ar putea rezulta calorii în exces care să fie metabolizate ca grăsimi.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button