Home  /  Boli   /  Grăsimea din jurul taliei creşte riscul de cancer colorectal

Grăsimea din jurul taliei creşte riscul de cancer colorectal

Dacă până în prezent grăsimea adunată în jurul taliei era mai mult asociată cu riscul de boli cardiovasculare, studiile recente au demonstrat că este un factor de risc şi pentru diverse tipuri de cancere. Printre acestea se numără şi cancerul colorectal.

Riscul de cancer colorectal este mai mare pentru acele persoane care au un istoric familial care include acest tip de boală oncologică. Totodată, riscul poate fi mai mare şi pentru fumători şi cei care obişnuiesc să facă abuz de alcool.

Alte cercetări au relevant faptul că persoanele supraponderale sau obeze au un risc mai mare de a dezvolta cancer colorectal, fie că este vorba despre femei sau despre bărbaţi. Grăsimea adunată în jurul burţii este, în mod special, periculoasă şi în acest tip de cancer. Potrivit aceleiaşi surse, dacă se creşte nivelul de activitate fizică se reduce riscul de polipi şi cancer colorectal. Exerciţiile fizice de intensitate medie, practicate regulat, precum şi cele intense au beneficii indiscutabile.

În anii trecuţi, cercetările au sugerat că un aport mai mare de fibre, în special provenite din cerealele integrale, diminuează riscul, alte cercetări în acest sens fiind în desfăşurare. Studii care s-au făcut au pus în evidenţă şi faptul că vitamina D şi calciul, ori combinaţia dintre cele două protejează împotriva cancerului colorectal.

De asemenea, screeningul regulat pentru depistarea şi înlăturarea polipilor cu potenţial canceros este o altă metodă eficientă de a ne feri de acest tip de cancer, spun specialiştii.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button