Această dietă sănătoasă te ajută să slăbeşti rapid
Capsaicina, o substanţă prezentă în conţinutul ardeiului iute, ajută la arderea grăsimii. Nutriţioniştii recomandă dieta cu supă de ardei iute celor care işi doresc să slăbească rapid.
Pentru a prepara această supă ai nevoie de următoarele ingrediente: 1,5 l de apă, jumătate de ceapă, jumătate de varză, 2 morcovi, un ardei roşu capia, 2-3 ardei iuţi, un pastârnac, o roşie, o rădăcină de pătrunjel.
Mod de preparare
Se toacă toate legumele şi se pun în oala cu apă. Se fierb timp de 50 de minute, apoi se adaugă sare şi piper.
În ce constă dieta
Dimineaţa – consumaţi o ceaşcă de ceai verde şi un iaurt degresat cu câteva linguri de ovăz.
Pranz – mancaţi o porţie din supa preparată, iar pe lângă aceasta, este permis să consumaţi 100-150 de grame de friptură făcută la grătar sau fiartă. Friptura o puteţi consuma cu muştar, deoarece şi acesta ajută la arderea grăsimilor.
Cina – consumaţi din nou o porţie de supă şi adăugaţi în meniu o salată de legume în care să puneţi ardei iute.
Pe lângă toate acestea, specialiştii recomandă să beţi multă apă, să faceţi mişcare măcar 20 de minute pe zi şi să nu mâncaţi după ora 19:30.