Alergiile pot ţine cancerul la distanţă
Deşi este ciudat se pare că unele probleme de sănătate ne pot proteja de altele şi mai grave. Cercetătorii au descoperit că exista şi o parte pozitivă a alergiilor, deoarece îi protejează de cancer pe cei care sufera de ele.
Specialiştii susţin că logica acestui fapt este dată de un sistem imunitar hiperactiv care ar putea întări capacităţile organismului de a se apăra şi a elimina potenţiale celule dăunătoare, reducând riscul dezvoltarii unei tumore. Cercetarea a durat nu mai puţin de şapte ani şi s-a efectuat pe un eşantion de 3.300 pacienţi, de sex masculin, bolnavi de cancer, şi un grup de control format din 500 adulţi sănătoşi.
A fost calculat raportul între frecvenţa cu care se verifică un eveniment într-un grup de pacienţi, şi frecvenţa cu care acelaşi eveniment survine într-un grup de control, în asociere cu astmul sau eczeme şi peste 20 de tipuri de cancer combinate, ca şi pentru fiecare dintre cele opt tipuri de tumore comune (la stomac, colon, rect, plămâni, prostată, vezică, piele şi limfonoduri).
Astfel, bărbaţii cu astm au avut cea mai scăzută probabilitate de a se îmbolnăvi de cancer la stomac, iar cei cu eczemă o mai mică probabilitate de a dezvolta cancer la plămâni, faţă de bărbaţii fără aceste boli. Deocamdată nu se poate explica în totalitate de ce bolile alergice pot reduce riscul de cancer, dar rezultatele studiului sunt promiţătoare pentru viitor.