Title Image
Home  /  Blog  /  Without Sidebar (Page 72)

De foarte mulţi ani se vorbeşte despre efectele negative pe care le are poluarea cu plastic asupra planetei. Oamnii de ştiinţă au descoperit faptul că, pe lângă problemele de mediu, plasticul poate determina infertilitate. Specialiştii au încercat să gasească un motiv pentru faptul că lichidul seminal al bărbaţilor nu mai este de cea mai bună calitate. În urma studiilor efectuate, cercetători de la Universitatea Exeter din Marea Britanie susţin că vinovatul principal este un compus chimic numit Bisfenol A, care se găseşte în plastic. Acest compus se găseşte în recipiente pentru alimente şi băuturi, iar ingerarea acestuia afectează sistemul endocrin. Prezenţa în organism poate

Somnul de calitate este foarte important pentru ca organismul nostru să funcţioneze la capacitate maximă. Dacă nu există probleme medicale care să-l afeteze, atunci trebuie să avem grijă la ceea ce mâncăm. Spre exemplu, alimente precum broccoli sau conopidă, pe care le ştim foarte benefice pentru sănătate deoarece sunt pline de vitamine și minerale, conțin fibre insolubile care încetinesc digestia. Dacă sunt consumate înainte de culcare, organismul va fi ocupat cu digestia și nu vei putea adormi, potrivit cercetătorilor. De asemenea, sucul de roșii este plin de vitamina C, fier și antioxidanți care reduc riscul de infarct sau cancer. Pe lângă aceste

Oamenii de ştiinţă au publicat o statistică îngrijorătoare a deceselor înregistrate la nivel mondial în anul 2015. Dintre cele 56,4 milioane de decese, 15 milioane au fost cauzate de de două boli grave: bolile de inimă şi accidentul vascular cerebral. De asemenea, bolile cardiace sunt principala cauză de deces şi în cazul românilor. Statisticile mai sugerează faptul că odată cu îmbătrânirea populaţiei la nivel mondial au crescut numărului de îmbolnăviri cu afecţiuni noi, cum ar fi diabetul sau demenţa. Diabetul a ucis 1,6 milioane de oameni în 2015, cu creştere de 60% faţă de anul 2000. De partea cealaltă, decesele cauzate

Pătrunjelul este o plantă aromatică prezentă uneori în anumite mâncăruri, dar căruia nu i se acordă atenţia cuvenită, fiind ignorat în alimentaţie, deşi vine la pachet cu o mulţime de beneficii atât pentru sănătate, cât şi pentru slăbit. Spre exemplu, sucul de pătrunjel  te poate ajuta să slăbeşti chiar şi până la patru kilograme în decurs de o săptămână. Iată cum te ajută această legumă să slăbeşti Pătrunjelul este o plantă cu efect puternic în eliminarea excesului ponderal din greutate, deoarece este încărcat cu multiple vitamine şi minerale esenţiale pentru organism - A, B, C, K, fier şi potasiu. Este important de reţinut faptul

Oamenii de ştiinţă ne îndeamnă să includem carnea de peşte în alimentaţia copiilor, deoarece acest aliment are puterea de a spori capacitatea intelectuală şi respectiv rezultatele la învăţătură. De asemenea, acizii graşi esenţiali omega 3, care se găsesc în majoritatea sortimentelor de peşte, îmbunătăţesc  şi calitatea somnului. Studiul s-a desfaşurat pe un eşantion de 500 de copii chinezi cu vârste cuprinse între 9 şi 11 ani, care au fost urmăriţi până la vârsta de 12 ani. Pe toată durata monitorizării au trebuit să completeze nişte chestionare cu privire la cantitatea de peşte consumată, iar la final au dat un test de inteligenţă

În lumea agitată în care trăim astăzi mulţi parinţi sunt tentaţi, din lipsa timpului, să-şi hrănească copiii cu mâncare de tip fast-food. Oamenii de ştiinţă au descoperit faptul că micuţii care mănâncă în mod frecvent preparate de tip fat-food ajung să aibă un coeficient de inteligenţă mai redus decât cei care consumă mâncare gătită, arată un studiu de specialitate. Practic, alimentaţia celor mici are un efect foarte mare asupra IQ-ului lor. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 4.000 de copii cu vârsta între 3-5 ani şi rezultatele au scos la ivelă afaptul că parinţii cu un statut socio-economico scăzut işi hrăneau

În România, spre exemplu, există foarte mulţi câini pe străzi, care de multe ori au atact omenii provocând în unele cazuri probleme extrem de grave. Această problemă se doreşte a fi rezolvată de către autorităţi însă rezultatele întârzie să apară. Dacă tot trăim într-o ţară plină de câini, care se plimbă nestingheriţi printre copii şi adulţi, vă vom prezenta astăzi un articol extrem de interesant. În urma unui studiu realizat de către cercetătorii britanici, câinii sunt tentaţi să atace mult mai uşor persoanele anxiose decât pe cele mai relaxate. Practic, există o legătură între personalitatea umană şi influenţa acesteia asupra atacurilor câinilor. La

Cafeaua este una dintre cele mai consumate băuturi la nivel mondial. Aceasta reprezintă rasfăţul de dimineaţa, şi nu numai, pentru cei mai mulţi dintre noi. Această băutură aromată ne oferă practic şansa de a ne începe ziua cu zâmbetul pe buze. Pentru a observa efectele cafelei asupra ficatului, inclusiv cea fără cafeină, oameni de ştiinţă au realizat un studiu a cărui rezultatele au fost surprinzătoare. Practic, cu cât creşte consumul de cafea, cu atât scade nivelul de enzime anormale din ficat. Experţii susţin că în cafea există compuşi chimici, alţii în afară de cafeină, care au un efect benefic, de protejare a

Este bine cunoscut faptul că obezitatea reprezintă una dintre cele mai mari probleme ale zilelor noastre. În ultimii ani, din ce în ce mai multe persoane au devenit obeze, iar tendinţa este în continuă creştere. Oamenii de ştiinţă au descoperit un aspect considerat ciudat în ceea ce priveşte obezitatea. Aceştia susţin faptul că interacțiunea constantă cu persoanele cu greutate corporală excesivă poate duce la o creștere a greutății proprii. Practic, aceştia susţin că obezitatea poate fi contagioasă. Cercetătorii de la Universitatea din California de Sud au analizat datele la care au participat peste 1100 copii și familiile acestora. Rezultatele au aratat faptul că,

Confortul casei noastre nu se compară cu nimic altceva, iar atunci când vine vorba de odihnă, fiecare dintre noi avem o pernă preferată pe care ne simţim cel mai bine atunci când trebuie să ne încărcăm bateriile. Oamenii de ştiinţă ne avertizează însă asupra faptului că pernele ar trebui schimbate cât mai des,  ideal ar fi la doi ani, deoarece după această perioadă pot fi un adevărat focar de paraziți și alergeni, ele acumulând celule moarte epiteliale de la nivelul scalpului, tenului și restului pielii, urme de fire de păr, bacterii moarte și vii, mucegai, uneori chiar și insecte minuscule, acarieni

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button