Title Image
Home  /  Blog  /  Without Sidebar (Page 66)

Cei mai mulţi dintre noi obişnuim să ne începem dimineaţa cu o cafea caldă şi aromată. Pentru a-ţi accelera metabolismul trebuie să adaugi doar câteva ingrediente în ceașca de cafea. Ingredientele minune sunt mierea, uleiul de cocos și scorțișoara. Vei obține astfel o băutură aromată și un aliat de nădejde în lupta cu excesul de kilograme. Ai nevoie de o linguriță pudră de scorțișoară, 150 g ulei de cocos și 100 g miere. Amestecă toate ingredientele până când obții o pastă, pe care o depozitezi la rece. În fiecare zi adaugă câte o linguriță din acest amestec în cafea cât timp

Bolile de inimă sunt extrem de numeroase şi din păcate fac milioane de victime în fiecare an. Pentru a găsi o soluţie în rezolvarea acestei probleme, oamenii de ştiinţă au folosit Inteligenţa Artificială pentru a previziona probabilitatea ca un pacient să sufere un atac de cord sau cerebral, prin examinarea imaginilor retinei. Această cercetare realizată de către specialiştii de la Google a fost publicată în revista medicală online Nature Biomedical Engineering şi afirmă că o astfel de metodă este la fel de precisă în cazul detectării bolilor cardiovasculare, ca şi cele bazate pe teste mai invazive, care presupun prelevarea unor probe de

Senzația de foame este ceva absolut normal, însă multe persoane se confruntă cu acest fenomen aproape tot timpul. Specialiștii spun că această foame exagerată poate să apară din mai multe motive. A mânca reprezintă o plăcere pentru anumite persoane, care nici bine nu se ridică de la masă că se gândesc deja la următorul fel de mâncare. Această stare accentuată de foame poate să apară în mai multe situații și poate să scoată în evidență câteva probleme cu care se confruntă organismul. Iată care sunt posibilii factori: Ești deshidratat; Consumi alimente slab nutritive; Nu dormi suficient; Ești stresat; Îți lipsesc din alimentație proteinele;

Aproape că nu există copil care să nu iubească dulciurile, iar când vorbim despre acest subiect delicat, parinţii au un rol determinant în educaţia alimentară a celor mici. Pe lista celor mai periculoase dulciuri pentru copii se află ciocolata cu lapte şi umplutură, prăjiturile învelite în ciocolată, ouăle de ciocolată, napolitanele şi bezelele de tip marshmallow, care au un conţinut ridicat de zahăr, multe calorii şi zero valoare nutritivă. Datorită faptului că iniţial zahărul creşte nivelul de energie, consecinţele vor fi reprezentate de starea de neastâmpăr a copiilor, pentru ca mai apoi micuţii să devină apatici, lipsiţi de concentrare şi obosiţi, ca

Nicio persoană sănătoasă nu poate concepe această viaţă fără a putea vedea lumea înconjurătoare cu toate frumuseţile ei. Ochii au rolul de a ne furniza informaţii, sub forma unor imagini colorate, despre adâncimea, distanţa şi mişcarea obiectelor, ajutându-ne să înţelegem mediul care ne înconjoară. Conform cercetătorilor 80% din amintirile pe care le primim sunt înregistrate prin vedere. Oamenii de ştiinţă au facut eforturi considerabile pentru a putea reda vederea persoanelor cu astfel de probleme. Astfel, au descoperit o tehnică medicală revoluţionară care utilizează terapia cu celule stem, prin care au reuşit să restabilească vederea a doi pacienţi. Doi bărbaţi în vârstă de

După cum bine ştiţi, deodorantul este o substanță care se aplicată pe corp pentru a preveni mirosul neplăcut, cauzat de ruperea bacteriană a transpiraţiei la axile, picioare, și alte zone ale corpului. Un subgrup de deodorante, numite antiperspirante , afectează mirosul și va împiedica transpirația excesiva prin blocarea glandelor sudoripare. Există obiceiuri incorecte în rutina noastră zilnică pe care le facem fără să ne mai dăm seama. Folosirea deodorantului este unul dintre ele, cel mai probabil îl utilizăm când suntem foarte somnoroşi, grăbiţi sau pur şi simplu nu ştim că acesta are o eficienţă mai crescută dacă este folosit corect. Iată cum poţi creşte

În urma unui studiu recent, oamenii de ştiinţă au descoperit faptul că femeile gravide expuse chiar şi la un nivel mic de bisfenol A (BPA), considerat sub limita „sigură”, poate afecta copiii într-un mod iremediabil. Acest compus, bisfenol A, este adăugat multor produse din comerţ, inclusiv sticlelor de plastic şi a altor recipiente pentru hrană sau produse de papetărie. Cel mai des este folosit la fabricarea sticlelor de apă, biberoanelor, suzetelor şi a jucăriilor pentru bebeluşi, precum şi în materialele folosite pentru a îmbrăca pe interior cutiile de conserve. BPA este cunoscut pentru faptul că interferează cu hormonii organismului, afectand sistemul endocrin. Oamenii de

Vremea schimbătoare, pe care o întâlnim din ce în ce mai des în ultima vreme, favorizează apariţia gripelor, racelilor şi virozelor. Tratamentele clasice includ medicamente, însă există o băutură naturală care face minuni pentru plămânii tăi. Este vorba practic despre un smoothie, care conţine cantităţi mari de minerale şi vitamine. Acesta iţi stimulează sistemul respirator, iţi decongestionează nasul şi iţi întăreşte sistemul imunitar. Pentru a prepara acest smoothie ai nevoie de următoarele ingrediente: şase tulpini de ţelină, două mere, două căni de apă, o lămâie fără coajă, o bucăţică de ghimbir, şase frunze de kale şi gheaţă. Combină apoi toate ingredientele într-un blender

Sindromul de colon iritabil este probabil cea mai frecventă tulburare nonorganică a funcţiei intestinale. Practic, este vorba de perturbarea pe termen lung a tranzitului intestinal, care apare de obicei la adolescenţi sau la adulţii tineri. Conform statisticilor, aproximativ o zecime a populaţiei europene şi 15% din populaţia Statelor Unite ale Americii suferă de această afecţiune. Astfel, pacientul acuză diverse simptome digestive care presupun dureri abdominale, balonare şi motilitate anormală a insestinului gros, scaunele apose alternează cu cele de constipaţie. Iată care sunt alimentele ce trebuie evitate în astfel de situaţii: Ciocolata - acest aliment stimulează sistemul nervos, precum si sistemul digestiv, fapt ce favorizează apariţia

Spanacul este considerat cel mai bun material organic pentru curăţarea, reconstrucţia şi regenerarea tractului intestinal. Frunzele de spanac conţin clorofilă în cantitate mare, alături de acid folic, vitamina B1, B2, B6, B9, PP, C, E şi K, caroten, protide, lipide, glucide, mucilagii, luteină, fier, precum şi o substanţă specifică numită spinacina. Toate aceste substanţe benefice protejează creierul,  reglează tensiunea arterială, reduce inflamaţia, ajută la întărirea oaselor si protejează pielea de razele nocive ale soarelui. De asemenea, spanacul se întrebuinţează ca laxativ uşor, ca depurativ, antianemic, hipotensiv, nutritiv, remineralizant, afrodisiac şi hipoglicemiant. Cu toate acestea, spanacul nu trebuie consumat de către pacienţii bolnavi de

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button