Title Image
Home  /  Blog  /  Right Sidebar (Page 70)

Datorită unui studiu realizat de către oamenii de ştiinţă s-a descoperit faptul că, deşi bărbaţii sunt mai eficienţi când este vorba să găsească un loc în care n-au mai fost niciodată, femeile sunt mult mai performante în ceea ce priveşte memorarea rutelor deja parcurse. Studiul a fost realizat într-un sat mexican, unde locuitorilor, barbaţi şi femei, li s-a cerut să adune ciuperci. Astfel, deşi atât bărbaţii, cât şi femeile, au adus acasă aceleaşi cantităţi de ciuperci, bărbaţii au consumat, în această activitate, cu 70% mai multă energie decât femeile. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Natională Autonomă din Mexico City cred că

Din păcate munca la birou, care este foarte întâlnită în zilele noastre, dăunează coloanei vertebrale, duce la obezitate și alte boli grave. Există însă soluţii simple, pe care, dacă le pui în practică, pot să diminueze din efectele negative ale statului în scaun. Oamenii de ştiinţă au realizat un studiu recent în urma căruia au constatat faptul că cei care reduc timpul în care stau așezați la birou, cu trei ore, au șanse mult mai mari să câștige doi ani din viață. Aceştia susţin că, atunci când stai pe scaun, este indicat să te ridici la fiecare 15-20 de minute, să schimbi

Sănătatea creierul depinde de stilul de viaţă pe care îl avem. Un stil de viaţă dezechilibrat lasă urme adânci, afectând în timp capacitatea intelectuală dar şi celelalte organe ale corpului. Pentru a avea o minte limpede trebuie să ţinem cont de următoarele aspecte foarte importante: Exerciţiile fizice Exercitiile fizice regulate reduc riscul de a dezvolta boli neurodegenerative de tipul Alzheimer. Sportul îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi memoria, stimulează acele schimbari la nivelul chimiei creierului care sporesc capacitatea de a învăţa, buna dispoziţie şi gândirea. Hrana de calitate Alimentaţia sănătoasă este vitală pentru funcţionarea corectă a creierului. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, creşte şi riscul expunerii la stres

Scrâşnitul dinţilor sau bruxismul, cum este el numit în termeni medicali, nu este tocmai o problemă de ignorat. Cauza principală a acestei afecţiuni este in mare parte legata de stres, sau a problemelor cu dantura - dinţi lipsă, sau fracturi ai acestora. Stresul perturbă calitatea somnului, iar agitaţia noastră pe timpul nopţii agravează scrâşnirea dinţilor. Fiecare dintre noi reacţionează diferit în faţa acestei probleme. Unii au probleme cu digestia, cu tenul, cu inima, alţii işi rod unghile, interiorul obrajilor, sau işi scrâşnesc dinţii. Toate acestea sunt reacţii involuntare ale corpului în faţa unor situaţii delicate. Astfel, este important să se facă anumite

Ştim cu toţii că fumatul este unul dintre cele mai periculoase vicii. Sute de mii de oameni işi pierd viaţa prematur din cauza fumatului, anual , iar milioane de oameni suferă de boli grave din pricina țigărilor. Pe lângă toate acestea, oamenii de ştiinţă au descoperit în urma unui studiu că fumatul poate provoca acnee, mai ales în cazul femeilor. Practic, aceştia au identificat o nouă boală, "acneea fumatorului", numită oficial acnee non-inflamatorie, manifestată prin blocarea porilor şi pătarea tenului. La studiu au participat 1.000 de femei, cu varsta cuprinsă între 25 şi 50 de ani. Cercetarea a scos la iveală faptul

Anual, în România se consumă aproximativ 2.600 de tone de gumă de mestecat, ceea ce nu este tocmai o veste bună. Singurul avantaj pe care guma de mestecat îl aduce este respiraţia proaspătă pentru perioada cât este mestecată, în rest nimic mai mult. Medicii specialişti din România nu recomandă mai mult de două lame pe zi, care ar trebui mestecate cel mult 20 de minute. În caz contrar, atrag atenția inclusiv nutritioniștii și gastroenterologii, pot apărea probleme digestive, dar va stricați și dinții. Persoanele care trec de acest prag pot avea probleme de sănătate, avertizează medicii. Potrivit acestora, atunci când mestecăm guma,

Oamenii de ştiinţă au realizat un studiu îndelungat  asupra familiilor din Statele Unite ale Americii şi au descoperit faptul că femeile ar putea moşteni cancerul ovarian prin intermediul cromozomului X transmis pe cale paternală, indiferent de alte gene sau alţi cromozomi asociaţi bolii agresive. Practic, o genă din cromozomul X este asociată dezvoltării incipiente a cancerului ovarian, iar femeile care au moştent mutaţiile genetice BRCA 1 şi 2 de la mamă sau tată sunt expuse unui risc crescut de dezvoltare a cancerului ovarian sau mamar. Experţii au colectat informaţii pe durata a 30 de ani şi au identificat faptul că peste 890 dintre bunicile care

Ştiinţa nu încetează să ne surprindă, iar acest aspect este din ce în ce mai interesant. Oamenii de ştiinţă au descoperit o metodă de stimulare profundă a creierului care are capacitatea de a îmbunătăţi amintirea unor cuvinte cu 15%. Cercetătorii de la University of Pennsylvania şi Thomas Jefferson University, care au realizat această inovaţie, susţin faptul că îmbunătăţirea memoriei, care este utilă pentru oamenii sănătoşi, are o miză şi mai mare, aceea de a face viaţa mai uşoară celor cu boala Alzheimer şi cu alte afecţiuni neurologice. Experţii au recrutat 25 de bolnavi de epilepsie pentru a realiza acest studiu. Noul dispozitiv acţionează mai mult ca un pacemaker, senzorii

Pe lângă faptul că sunt nişte fructe foarte gustoase, prunele te ajută să-ţi menţii sănătatea corpului şi a minţii. Prunele au beneficii remarcabile asupra sănătăţii, fiind extrem de bogate în vitaminele A şi B, potasiu, calciu, fosfor, magneziu, fier. Acestea sunt recomandate astenicilor, sportivilor, copiilor şi persoanelor care suferă de constipaţie ori de boli hepatice. De asemenea, atât pruna proaspătă, cât şi cea uscată conţin doi fitonutrienţi unici, denumiţi neoclorogenic şi acid clorogenic, care au calităţi antioxidante puternice, distrugând radicalii liberi care atacă celulele umane. Cercetătorii de la Universitatea din Liverpool au descoperit faptul că prunele ajută în regimurile de slăbit. Ei au

Gripa işi face de cap în fiecare an, mai ales în anotimpul rece. Din păcate aceasta se poate transmite extrem de uşor de la o persoană la alta, mai ales dacă nu cunoaştem niste reguli esenţiale. Spre exemplu, medicii  specialişti susţin că obiceiul de a strănuta într-un şerveţel creşte riscul contaminării cu gripă. În momentul în care strănuţi într-un servetel, unii dintre germeni ajung în serveţel, dar alţii rămân pe mainile noastre şi pe toate suprafeţele pe care le atingem. Este indicat să stranuţi în propria mânecă a hainei, în zona cotului, spun medicii. Mai mult, unii oameni păstrează servetelul în care au stranutat în buzunar sau geantă,

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button