Consumă proteinele în mod corect
Există nenumărate păreri în ceea ce priveşte alimentaţia pe care o persoană ar trebui să o aibă, în general, pentru a fi sănătoasă. Cert este că, proteinele sunt esenţiale pentru supravieţuirea noastră şi au un mare rol în creşterea şi repararea musculaturii. Muşchii sunt formaţi din fibre şi celule care au în componenţa lor două tipuri de proteine: actină şi miozină. Orice antrenament fizic necesită forţă şi rezistenţă, ceea ce poate duce la ruperea sau întinderea excesivă a fibrelor. Acest aspect denotă faptul că organismul va trebui să lucreze pentru a repara rănile şi a le face mai puternice decât înainte.
Oamenii de ştiinţă susţin că fertilitatea poate fi conservată cu succes
Oamenii de ştiinţă au descoperit cea mai nouă tehnică de conservare a fertilităţii. Potrivit datelor furnizate de către aceştia, procesul de vitrificare este o modalitate de conservare a ovocitelor care permite congelarea rapidă a acestora, menţinându-le calitatea identică cu cea a ovocitelor "proaspete" şi crescându-le probabilităţile de supravieţuire. Prin metodele utilizate până acum, care prevedau o congelare lentă şi o decongelare asemenea, probabilităţile nu depăşeau 2%. Cercetătorii au realizat un studiu la care au participat aproximativ 600 de femei înseminate cu ovocite proaspete sau vitrifiate. Analiza rezultatelor a evidenţiat un procent de succes al sarcinii foarte asemănător între cele două grupuri, de fapt
Atenţie! Cartofii din comerţ pot fi toxici în anumite condiţii
Cartoful este un aliment de bază la români, iar acesta are calităţi destule pentru organism dacă este pregătit aşa cum trebuie. Valoarea nutritivă a cartofului este dată de hidrocarburi şi de proteine. Proteinele din tuberculii cartofului se numără printre cele mai asimilabile proteine vegetale şi sunt recomandate persoanelor cu regim proteic. Datorită conţinutului bogat de elemente minerale, cartoful ajută la menţinerea unui bun echilibru al acidităţii în organism. De asemenea, cercetările ştiinţifice recente au demonstrat că regimul bogat în cartofi are o influenţă benefică asupra ameliorării memoriei. După ce consumăm o porţie de cartofi, glucoza pe care o conţin aceştia se absoarbe în circa 15 minute,
Află care este cea mai bizară alergie
Există nenumărate tipuri de alergii care provoacă multă suferinţă, însă unele dintre ele sunt de-a dreptul greu de imaginat. O tânără mama din Marea Britanie, suferă o adevărată dramă, după ce a descoperit că a dezvoltat o puternică alergie la propriul său copil. Medicii se declară şocaţi de această reacţie a organismului femeii şi susţin că vor încerca tot ceea ce le stă în putere pentru ca femeia să-şi poată ţine în braţe propriul fiu. Imediat după ce a născut, pielea femeii a fost acoperită de arsuri puternice, de origine necunoscută, iar atunci când a încercat să-şi îmbrăţişeze noul-născut, femeia a simţit
Problemele renale cresc riscul atacului de cord
Deşi aparent pare să nu aibă vreo legătură, specialiştii au ajuns la concluzia că rinichii ce nu funcţionează cum trebuie, cresc riscul de infarct miocardic, insuficienţă cardiacă, arteriopatie periferică şi moarte precoce. Rezultatele unui studiu realizat de către cercetători au indicat că pentru evaluarea sănătăţii inimii trebuie pornit de la determinarea nivelului şi a eventualelor alterări în timp a funcţiei renale a pacienţilor. Cercetătorii au realizat o testare a funcţiei renale la un eşantion de pacienţi în vârstă, prin intermediul Cistatinei C, un inhibitor de protează cisteinică. Timp de şapte ani, acestora le-au fost analizate modificările survenite la nivelul funcţiei renale, care
Apa termală are efecte extraordinare asupra pielii
Apa termală are multiple beneficii asupra sanatăţii şi aspectului fizic. Este indicată în diverse afecţiuni ale aparatului locomotor, respirator, în cele cutanate şi neurologice periferice, dar şi în scop cosmetic. Apa termală este o apă bogată în minerale rare şi oligo-elemente (fier, magneziu, siliciu, mangan, calciu), cu proprietăţi benefice asupra pielii. În special vara, când tenul este mai încărcat de praf şi expus radiaţiilor solare, se recomandă folosirea zilnică a apei termale deoarece aceasta are un efect regenerant şi calmant. Astfel, de câte ori simţi nevoia de a-ţi reîmprospăta şi curăţa tenul pulverizează apă termală, dupa care sterge uşor cu un
Până şi deshidratarea uşoară creează mari probleme organismului
Deshidratarea apare atunci când o persoană pierde destul de multe lichide, astfel încât corpul nu mai are suficiente fluide pentru a-şi îndeplini funcţiile normale. Atunci când simţi senzaţia de sete eşti deja deshidratat. Ultimile cercetări realizate de către specialişti arată că o deshidratare de doar 1% afectează negativ starea de spirit, atenţia, memoria şi coordonarea motorie. Datele privind deshidratarea la om sunt puţine şi contradictorii, dar se pare că fluidul ţesutului cerebral se împuţinează odată cu deshidratarea, reducând astfel volumul creierului şi afectând temporar funcţia celulară. O altă mare problemă care apare atunci când eşti deshidratat este că sângele devine mai concentrat şi, la
Operaţia de ligamente la nivelul genunchiului
Una dintre cele mai frecvente leziuni ale genunchiului o reprezintă întinderea sau ruptura de ligament încrucişat anterior. Atleţii care practică sporturi de performanţă precum fotbal şi baschet sunt mai predispuşi să sufere de leziuni ale ligamentelor încrucişate anterioare. În cazul în care aţi suferit o leziune a ligamentului încrucişat anterior, este posibil să aveţi nevoie de interventie chirurgicală pentru reluarea integrală a funcţiei motorii a genunchiului. Decizia în acest sens depinde de câţiva factori, precum gravitatea leziunii şi nivelul activităţii dumneavoastră. La nivelul genunchiului, există două tipuri de ligamente care pot prezenta leziuni. Ligamentele colaterale se vindecă prin orteze. Însă ligamentele încrucişate
Consumă rădăcina acestei plante pentru întreţinerea frumuseţii
Ghimbirul este considerat un tratament minune pentru diverse afecţiuni. A fost studiat şi s-a demonstrat că are efecte spectaculoase asupra sănătăţii. El nu trebuie evitat nici atunci când vine vorba despre frumuseţe. Ghimbirul este un puternic antioxidant, de aceea luptă contra petelor şi cicatricilor. Amestecă o cantitate mică de ghimbir proaspăt ras cu nişte gheaţă pisată şi aplică o dată pe săptămână pe zonele afectate. Datorită proprietăţilor anti-inflamatorii, ajută pielea să se calmeze, stimulând în acelaşi timp circulaţia sângelui. Persoanele care au eczeme, ar trebui să folosească câteva picături de ulei de ghimbir pe zonele afectate, fiind extrem de liniştitor. De asemenea, datorită proprietăţilor
Vrei ca postul să fie benefic pentru tine? Renunţă la acest aliment
Foarte multă lume ţine post, mai ales acum, în perioada dinaintea Paştelui. Marea problemă este că mulţi dintre noi nu avem o educaţie alimentară corectă în această perioadă. Spre exemplu, uleiul poate fi extrem de dăunător pentru organism, mai ales dacă îl consumăm din abundenţă, aşa cum se întâmplă în timpul postului. Chiar si consumul de nuci şi migdale trebuie să fie limitat în această perioadă, pentru că acestea conţin 40% ulei. Nutritioniştii susţin că uleiul în post trebuie sa fie la fel de rar consumat, precum peştele. Românii au deprins obişnuinţa de a folosi uleiul de gătit aproape la orice mâncare,