Leucemia poate fi prevenită cu ajutorul ţelinei şi a pătrunjelului
Un nou studiu realizat de către cercetători ne informează că verdeţurile precum ţelina şi pătrunjelul, bogate într-o flavonoidă naturală, cum este apigenina, previn leucemia. Studiul a arătat că legumele şi fructele care conţin această flavonoidă, de altfel des întâlnită, opresc dezvoltarea
Consumă aceste două alimente pentru o vedere mai bună
Cu toţii ştim că țelina are calităţi extraordinare, fiind pe deasupra o legumă cu arome tari și plăcute. În combinaţie cu fructul kiwi această legumă işi intensifică proprietăţile. Spre exemplu, persoanele care au consumat zilnic kiwi cu țelină s-au bucurat de
Această băutură iţi reglează colesterolul
Cei mai mulţi dintre noi sunt conştienţi de faptul că o dietă necorespunzătoare, lipsa somnului, precum şi a excericiţiilor fizice au un efect negativ asupra sistemului cardiovascular, ducând la creşterea colesterolului. Din fericire, o schimbare simplă în alimentaţie iţi poate scădea
Alimentele care ne scapă de stres
În general, situațiile stresante determină organismul să funcționeze în modul ,,supraviețuire", sub efectul unor hormoni de stres - cortizolul şi leptină - metabolismul încetinește, iar corpul începe să stocheze ,,rezerve de combustibil", mai precis de grăsime. Aceasta se depune în
Sucul care detoxifică organismul şi menţine silueta
Fructele şi legumele nu trebuie să lipsească din alimentaţia noastră, însă, unele dintre ele, atunci când sunt consumate împreună au efecte extraordinare pentru sănătatea organismului. Specialiştii ne recomandă să consumăm zilnic, timp de o săptămână, telina şi kiwi, deoarece acestea îmbunătăţesc
Această supă sănătoasă te va scăpa de kilogramele în plus
Pentru a ne menţine sănătatea şi pentru a avea o greutate corporală cât mai aproape de normal, trebuie să includem în alimentaţia noastră cât mai multe supe. Astăzi ne vom opri asupra supei numite Bonn, găsită în dieta belgiană, care conține
Acest preparat iţi întăreşte sistemul imunitar
Vremea schimbătoare, pe care o întâlnim din ce în ce mai des în ultima vreme, favorizează apariţia gripelor, racelilor şi virozelor. Tratamentele clasice includ medicamente, însă există o băutură naturală care face minuni pentru plămânii tăi. Este vorba practic despre un
Ţelina conţine o adevărată colecţie de substanţe vindecătoare
Ţelina, foarte apreciată de grecii antici datorită virtuţilor sale terapeutice, este un ''medicament'' deosebit de preţios, bogat în vitamine şi minerale, recomandat în hipertensiune arterială, reumatism, gută şi chiar astenie sexuală. Rădăcina acestei legume conţine nenumărate substanţe cu efecte vindecătoare. Trebuie ştiut,