Aerul condiţionat din maşină ne poate îmbolnăvi grav
În aceste zile toride de vară este de neconceput şi aproape inuman să mergi cu maşina şi să nu ai aer condiţionat. Ceea ce mulţi dintre noi nu ştiu este faptul că pornirea imediată a aerului condiţionat, după ce ai
Această invenţie te scapă de răul de mişcare
Există foarte multe persoane care se gândesc cu groază la momentul în care trebuie să călătoarească cu maşina, sau un alt mijloc de deplasare, din cauza răului de mişcare. Este o problemă destul de apăsătoare pentru persoanele în cauză, deoarece
Stiaţi că aceste caracteristici le moştenim genetic?
Moştenirea genetică reprezintă transmiterea de material genetic de la parinţi la copii. Aproape toate trăsăturile fizice, multe dintre trasăturile de personalitate şi abilităţi unice sunt prezente în gene. Este aproape incredibil cum putem avem părţi identice cu cele ale părinţilor noştri, însă
Transportul public ne ajută să slăbim
Studii medicale arată că prevalenţa obezităţii în România este de 35-36% la populaţia adultă, în prezent existând aproximativ patru milioane de pacienţi obezi. Dintre aceştia aproximativ 20% sunt supraponderali şi 15% sunt obezi clinic. Un studiu al Organizaţiei Mondiale a