Află de ce trebuie să consumi regulat ardei iuţi
În urma numeroaselor studii efectuate s-a descoperit faptul că persoanele care consumă în mod regulat alimente picante sunt atât mai longevive, cât şi mai puţin predispuse la afecţiuni şi boli grave precum cancerul, bolile de inimă şi bolile respiratorii. Evaluând obiceiurile
Gena care poate declanşa cancerul pulmonar la persoanele nefumătoare
Există nenumărate cazuri de persoane care nu au pus ţigara în gură nici măcar odată în viaţa lor şi totuşi s-au îmbolnăvit de cancer la plămâni. În urma unui studiu axat pe această problemă, oamenii de ştiinţă de la Mayo Clinic
Această plantă ţine cancerul la distanţă
Măcrişul-iepurelui este o plantă perenă originară din Europa şi Asia, creşte aproape peste tot, pe pajiştile uscate şi nisipoase, câmpuri cu sol uşor acid, la marginea şoselelor, în zone deşertice sau cu tufişuri şi buruieni. Este cunoscută şi cu numele popular
Boli respiratorii – oamenii de ştiinţă consideră că au găsit dieta care combate astmul
Conform statisticilor furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, astmul afectează în prezent peste 300 de milioane de oameni în întreaga lume, estimandu-se că până în anul 2025, numărul persoanelor care sufera de această afecţiune va creşte cu încă 100 de milioane. În
Folosiţi corect aerul condiţionat pentru a nu vă îmbolnăvi
Având în vedere că am intrat oficial in lunile de vară, iar temperaturile par sa fie tot mai mari de la an la an, nu concepem să stăm fără aer condiţionat. Însă acest mod de a ne răcori prezintă şi
Astmul – o afecţiune cronică a plămânilor
Astmul este o afectiune cronica a plamanilor caracterizata prin probleme respiratorii recurente cum ar fi: lipsa de aer, respiratie suierata, apasare in piept si tuse. In timpul unei respiratii normale fluxul de aer intra si iese liber din plamani. Atunci