Cancerul poate să rămână în stare latentă foarte mulţi ani până să se declanşeze
Cancerul pulmonar face ravagii în întreaga lume. Spre exemplu, aproximativ 40.000 de pacienţi sunt diagonosticaţi cu cancer pulmonar în fiecare an în Marea Britanie, însă mai puţin de 10% dintre ei reuşesc să supravieţuiască cel puţin cinci ani după diagnosticare. Oamenii
Alternează aceste alimente pentru a avea o inimă sănătoasă
Sănătatea este cel mai de preţ lucru, însă, din păcate, mulţi dintre noi ne dăm seama de acest aspect abia atunci când o pierdem. Pentru a fi sănătos trebuie să consumi şi hrană de calitate. Pe lângă stilul de viaţă activ şi
Cercetătorii au spulberat un mit cu privire la beneficiile aspirinei
Conform unui studiu amănunţit, administrarea unor doze reduse de aspirină persoanelor vârstnice nu furnizează niciun beneficiu privind prevenirea afecţiunilor cardiovasculare sau demenţa, ci creşte riscul sângerărilor din tractul digestiv sau creier. Milioane de persoane sănătoase consumă mici doze de aspirină, regulat, considerând
Află ce se întâmplă cu organismul nostru atunci când consumăm zahăr zilnic
Ştim cu toţii că zahărul este duşmanul siluetei, dar pe lângă acest fapt vizibil imediat, zahărul ne îmbolnăveşte organele odată cu trecerea timpului. Din păcate zahărul este inclus în foarte multe alimente, chiar şi în cele sărate, pentru a le spori
Află cum ne afectează poluarea sistemul cardiovascular
Un studiu britanic recent a concluzionat faptul că oamenii expuşi chiar şi la un nivel scăzut de poluare a aerului riscă să dezvolte modificări structurale ale inimii care pot fi precursoare ale insuficienţei cardiace. Expunerea la poluarea aerului a fost de
Află ce ne recomandă cercetătorii să facem înaintea unui examen important
Cercetările recente arată faptul că renunţarea la orele de odihnă pentru a studia aduce mult mai multe aspecte negative şi ar trebui să fie ultima strategie luată în considerare. Cea mai probabilă perioadă pentru un student să facă o noapte albă
Ce trebuie să ştii despre paracetamol
Banalul paracetamol riscă să afecteze ficatul dacă este asociat cu alcoolul sau consumat în exces, arată Agenția Naționala a Medicamentului. În Uniunea Europeană toate aceste informații sunt deja cunoscute și incluse în prospectul tuturor medicamentelor pe baza de paracetamol. Sunt informații despre dozele uzuale recomandate (1-2
Apariţia diabetului poate fi influenţată de ritmul biologic intern al oganismului
Oamenii de ştiinţă de la Northwestern University au descoperit faptul că pancreasul este dotat cu un "orologiu" circadian autonom, iar atunci când acesta nu este reglat în mod corect este favorizată apariţia diabetului. Variaţia în secreţia de insulină şi predispoziţia către diabet
Alimente care provoacă balonare
Balonarea este resimţită ca un sentiment de abdomen foarte plin sau umflat, o tensiune intraabdominală, care te face să te simţi inconfortabil, iar în unele cazuri este însoţită de o senzaţie de durere confuză, răspândită în tot abdomenul. Aceasta stare apare
A fost descoperit vaccinul cu eficienţă maximă împotriva unui tip de cancer agresiv
Oamenii de ştiinţă depun toate eforturile necesare pentru a reuşi să vindece tipurile de cancer pe care le cunoaştem astăzi. Este greu să găseşti un antidot universal în aceste condiţii însă eforturile acestora încep să dea roade pentru anumite tipuri