Home  /  Boli   /  Cancerul poate să rămână în stare latentă foarte mulţi ani până să se declanşeze

Cancerul poate să rămână în stare latentă foarte mulţi ani până să se declanşeze

Cancerul pulmonar face ravagii în întreaga lume. Spre exemplu, aproximativ 40.000 de pacienţi sunt diagonosticaţi cu cancer pulmonar în fiecare an în Marea Britanie, însă mai puţin de 10% dintre ei reuşesc să supravieţuiască cel puţin cinci ani după diagnosticare.

Oamenii de ştiinţă au descoperit faptul că nemilosul cancerul pulmonar poate să rămână în stare latentă timp de 20 de ani, înainte de se transforma într-o formă agresivă a bolii, caracterizată prin creşterea şi răspândirea rapidă în organism.

Primele mutaţii genetice care duc la dezvoltarea cancerului pot să treacă neobservate vreme de două decenii, înainte ca o nouă mutaţie suplimentară să determine celulele canceroase să se dezvolte cu mare rapiditate.

În timpul acelei expansiuni, apar brusc mai multe mutaţii genetice în arii diferite ale tumorii canceroase.

Fiecare regiune distinctă evoluează conform unui tipar specific, ceea ce înseamnă că fiecare parte a tumorii este unică din punct de vedere genetic.

Oamenii de ştiinţă speră că această descoperire va duce la dezvoltarea unui dispozitiv medical capabil să detecteze cancerul în formele sale incipiente.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Call Now Button