A fost descoperită substanţa din creier responsabilă pentru succesul sau insuccesul în societate
Fiecare dintre noi s-a întrebat cel puţin o dată în viaţă care este de fapt aspectul care face diferenţa dintre reuşită şi eşec în demersul unei persoane de a-şi îndeplini aspiraţiile. Un nou studiu pe această temă, încearcă să lămurească această
Forma posteriorului poate semnala probleme de sănătate
În ziua de astăzi foarte multe persoane, în special femeile, işi doresc un posterior perfect, iar pentru a-l obţine apelează la diferite metode: mişcare, alimentaţie, chirurgie estetică, etc. Problema este, însă, că mărimea şi forma posteriorului pot spune multe lucruri despre
Cercetătorii au descoperit microorganisme periculoase ce trăiesc în sistemul reproductiv al bărbaţilor
În momentul de faţă incidenţa bolilor cu transmitere sexuală se menţine ridicată, în ciuda progreselor realizate de medicina modernă în diagnosticarea, tratarea şi vindecarea majorităţii acestor boli. Singura perioadă în care s-a înregistrat o diminuare a ratei bolilor transmise sexuala
De ce trebuie să evităm pe cât posibil consumul de covrigi?
Covrigii sunt extrem de tentanţi, mai ales pentru persoanele pofticioase sau cele foarte grăbite. Pe lângă acest fapt, covrigii sunt cel mai uşor mod de a ne stăpâni senzaţia de foame. Este clar că pentru cei mai mulţi dintre noi, ideea
Unele medicamente pentru nou-născuţi conţin aditivi extrem de nocivi
Sănătatea copiilor noştri este extrem de importantă. Este ideal ca aceştia să nu fie bolnavicioşi şi să crească cât mai natural posibil. Problemele apar atunci când suntem nevoiţi să le administrăm medicamente pentru a scăpa de anumite afecţiuni. Un studiu realizat
Calitatea alimentelor ar putea fi evidenţiată prin etichete colorate
În zilele noastre este din ce în ce mai greu să alegi alimentele cele mai sănătoase. Deşi majoritatea acestora au trecute pe ambalaj substanţele pe care le conţin, puţină lume ştie să le aleagă pe cele mai sănătoase. De cele
Oamenii de ştiinţă sunt tot mai aproape să creeze organe hibride cu ‘’superputeri’’
Nevoia de organe, pentru salvarea oamenilor suferinzi, este extrem de mare peste tot în lume, iar din acest motiv se pierd nenumărate vieţi, neexistând suficienţi donatori. Din fericire, oamenii de ştiinţă fac progrese mari în rezolvarea acestei probleme. Aceştia încearcă să
Află cum au reuşit suedezii să reducă numărul fumătorilor la doar 5% din populaţie
Oricărui fumător îi place să se gândească la fumat ca la un viciu, o acţiune care îi conferă o aură de siguranţă de sine şi de persoană care gustă din plăcerile vieţii. Fumatul este de obicei văzut ca o slăbiciune inofensivă, tratată
Persoanele foarte pretenţioase la mâncare pot dezvolta probleme medicale serioase
Oamenii de ştiinţă au descoperit că există aşa numitul ,,sindrom al hrănirii selective’’, o tulburare care poate crea probleme serioase de sănătate. Spre deosebire de marea majoritate a oamenilor, care mănâncă multe feluri de mâncăruri şi au câteva pe care
Cireşele nu trebuie să lipsească din alimentaţia noastră în această perioadă
Cireșele sunt trecute pe lista "aromelor fine" a bucătarilor și distilatorilor, a nutriționiștilor și fitoterapeuților. Aceste fructe apetisante au un conținut mare de antioxidanți, extrem de benefic pentru organism. Oamenii de ştiinţă au constatat că persoanele care au atacuri de cord