Home  /  2019 (Page 5)

Calciul este mineralul prezent în cantitatea cea mai mare în corpul uman, având mai multe funcţii importante în organism. El este necesar pentru contracţia musculară, funcţionarea vaselor de sânge, secreţia hormonilor şi enzimelor, precum şi în transmiterea semnalelor prin sistemul

Pubertatea precoce apare atunci când corpul unui copil începe să se transforme, trecând la particularităţile unui adult, înainte de vreme. Pubertatea precoce afectează din ce în ce mai mulţi copii de pe întreg globul. Multă lume crede că această problemă apare

Sindromul antifosfolipidic este o anomalie a sistemului imunitar care produce în mod greşit anticorpi împotriva unor proteine normale din sânge. Acesta poate cauza formarea unor cheaguri de sânge în artere şi vene care pot duce la afecţiuni grave. La gravide

Ficatul deţine un rol extrem de important în organism, iar una dintre multiplele sale funcţii este de a transforma nutrienţii în resurse de energie. Mai mult, ficatul are şi un rol important în detoxifiere, curăţarea sângelui de toxine, metale grele,

Deliciosul pepene roşu are calităţi incontestabile pentru organism. Fiecare 100 de grame din acest fruct extraordinar conţine 30 de calorii, 1 gram de fibre, 10 grame de zahăr, 1 gram de proteine, vitamina A, C, E, D, niacină, tiamină, vitamina B6, B12,

Acum când suntem în plină vară este greu să stăm departe de soarele arzător. Marea, piscinele, ieşirile la iarbă verde, sunt extrem de atractive în aceste zilele toride, astfel că, ne expunem foarte mult razelor ultraviolete. Din păcate acestea pot

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button