Home  /  Boli   /  Află ce spun noile studii despre mâncarea prăjită

Află ce spun noile studii despre mâncarea prăjită

Ştim cu toţii că mâncarea prăjită nu este indicată pentru sănătatea organismului. Mai nou, cercetătorii americani au descoperit că un consum regulat de prăjeli cresc riscul de deces mai ales printre femeile mai bătrâne aflate la menopauză.

Noul studiu publicat în The BMJ susţine că reducerea consumului în special de pui şi peşte prăjit poate avea un efect pozitiv asupra sănătăţii.

Cercetătorii au folosit  datele din chestionare cu privire la dietele a 106.966 de femei, cu vârstele între 50 şi 79 de ani, care au făcut parte din proiectul WHI (Women’s Health Initiative) între anii 1993 şi 1998, urmat de un alt studiu în 2017.

În acest interval de timp, au avut loc 31.588 de decese, 9.320 de morţi asociate cu probleme cardiace, 8.378 cauzate de cancer şi 13.880 de decese din alte cauze.

Experţii au evaluat consumul total şi specific de diferite mâncăruri prăjite şi au mai luat în considerare şi alţi factori precum stilul de viaţă, calitatea generală a dietei, nivelul de educaţie şi venitul.

La finalul acestui studiu, experţii au concluzionat că mâncatul în mod regulat al alimentelor prăjite a fost asociat cu un risc crescut de deces din orice cauză, dar mai ales în urma afecţiunilor cardiace.

Cercetarea a mai scos la iveală faptul că femeile care consumau mâncăruri prăjite mai des erau de obicei mai tinere, aveau un nivel de educaţie mai scăzut şi un venit mai mic. Mai mult, multe dintre ele erau fumătoare, făceau exerciţii fizice mai rar şi aveau o dietă mai precară din punct de vedere calitativ.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button