Home  /  Boli   /  Răguşeala sau umflăturile persistente ale cavităţii bucale sunt un semnal de alarmă

Răguşeala sau umflăturile persistente ale cavităţii bucale sunt un semnal de alarmă

În fiecare an, peste 6.000 de români primesc un diagnostic de cancer la cap şi gât şi mai bine de 2.500 dintre ei pierd lupta cu boala. În plus, ca urmare a diagnosticării târzii, rata recurenţei în primii cinci ani de la încheierea tratamentului este de 50%.

Deşi simptomele acestui tip de cancer sunt în majoritatea cazurilor observabile de către pacienţi, din păcate două din trei persoane diagnosticate ajung la medic abia atunci când boala este într-un stadiu avansat.

Practic, orice modificare persistentă la nivelul gurii, gâtului şi nasului impune prezenţa la medic pentru un control care ne poate salva viaţa.

După cum era de bănuit, fumătorii au un risc cu 15% mai mare de a dezvolta acest tip de cancer, comparativ cu cei care nu au acest viciu, iar consumul de alcool, adică mai mult de trei unităţi pe zi în cazul bărbaţilor şi mai mult de două unităţi pe zi în cazul femeilor, mai ales în combinaţie cu tutunul, contribuie şi el semnificativ la creşterea riscurilor.

De asemenea, cercetările recente au stabilit faptul că peste 45.000 dintre noile cazuri de cancer de cap şi gât pot fi atribuite infectării cu tulpini de HPV cu grad înalt de risc, bărbaţii fiind de 2-3 ori mai predispuşi decât femeile să dezvolte această boală.

Orice simptom precum usturimi, dureri, inflamaţii, ulceraţii sau umflături la nivelul gurii sau a gâtului, pete roşii sau albe, blocarea căilor nazale sau sângerarea acestora, răguşeală sau dureri care se întind pe o perioadă de peste trei săptămâni sunt un semnal de alarmă şi trebuie supus unui control de specialitate, stomatologic sau ORL, atrag atenţia medicii specialişti.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button