Sifilisul ar putea fi eradicat
De-a lungul timpului oamenii de ştiinţă au făcut eforturi susţinute pentru a eradica sifilisul, însă, din păcate, această boală este în creştere în rândul populaţiei. Până în prezent, medicii încercau în principal să trateze oamenii infectaţi, însă noile descoperiri ale cercetătorilor americani de la Universitatea Connecticut aduc posibilitatea creării unui vaccin care să prevină această afecţiune.
Oamenii de ştiinţă au început să analizeze genetica bacteriei care dă sifilis (T. pallidum) colectată de la pacienţi din Columbia, dar şi mostre oferite de colaboratori de la San Francisco şi Cehia. Astfel, aceştia au observat că microorganismele erau extrem de similare, fără ca multe gene să difere.
Datorită faptului că bacteria nu suferă numeroase mutaţii, a făcut ca posibilitatea creării unui vaccin să fie reală. De obicei, bacteriile trec prin mutaţii pentru a evita sistemul imunitar, dar în cazul sifilisului nu se întâmplă acest lucru.
Cu ajutorul unui program de modelare computerizată echipa de cercetători a reuşit să observe ce proteine produc aceste bacterii şi dacă se dezvoltă într-o membrană protectoare. Apoi, cercetătorii au creat proteinele şi le-au testat în condiţii reale, atacându-le cu anticorpi. A reieşit că aceştia din urmă se ataşau de membrana externă a bacteriei T. pallidum care rămânea intactă.
Următoarea etapă a fost de a analiza codul genetic al bacteriei pentru a găsi genele de la baza proteinelor din membrana externă care nu se schimbă niciodată.
Oamenii de ştiinţă au găsit aceste proteine, iar următoarea etapă a studiului este un experiment în care vor imuniza iepurii pentru a demonstra funcţionalitatea vaccinului.