Află ce au descoperit cercetătorii referitor la anestezia totală
Un studiu realizat de către oamenii de ştiinţă americani a relevat faptul că anestezia totală poate duce la unele probleme cu memoria. Totuşi schimbările cognitive observabile pentru cercetători, sunt mici, probabil asimptomatice şi sub posibilităţile de observare ale persoanei operate.
Persoanele care au participat la studiu nu aveau semne de Alzheimer, demenţă sau nici măcar o formă uşoară de tulburări cognitive înaintea operaţiei.
Oamenii de ştiinţă au identificat 312 oameni din acest grup care aveau una sau mai multe operaţii făcute, unde s-a folosit anestezie totală şi i-a comparat cu 652 de participanţi care nu au fost operaţi. Echipa i-a exclus pe cei care au fost operaţi pe inimă sau pe creier, intervenţii chirurgicale care pot afecta performanţa cognitivă.
Astfel s-a descoperit faptul că, cei care au fost sub anestezie totală aveau mici declinuri în memoria de scurtă durată pe o durată de patru ani, comparativ cu cei care nu au fost anesteziaţi total. Mai mult decât atât, cei care au petrecut mai mult timp sub anestezie totală au manifestat declinuri mai accentuate în funcţii cognitive, care includ aptitudini precum planificarea şi concentrarea. Totuşi, aceste schimbări au fost mici.
Cercetatorii susţin că studiul nu se poate asocia în mod direct declinul memoriei cu anestezia, deoarece condiţia/boala pentru care a fost operată o persoană, precum şi alte aspecte ce ţin de operaţie, pot fi de asemenea responsabile pentru aceste declinuri.