Home  /  Boli   /  Soluţii naturale prin care poţi scăpa de mucegai

Soluţii naturale prin care poţi scăpa de mucegai

Mucegaiul le ridică probleme multor persoane. Adesea, indiferent de cât de atenţi suntem la curăţenia locuinţei, el işi face apariţia iar şi iar, punându-ne sănătatea în pericol şi afectând întregul ambient al casei.

Foarte mulţi dintre voi vă confruntaţi cu aceste probleme şi de cele mai multe ori apelaţi la soluţii chimice, destul de periculoase, soluţii care pe lângă faptul că vă vor face rău sănătăţii, nici nu vor rezolva problema.

Iată care este cea mai eficientă metodă naturală de îndepărtare a mucegaiului:

Aveţi avea nevoie de 100 de ml de oţet de mere, 100 de ml de apă, 10 ml de apă oxigenata, zeama de la o lămâie, 2 linguri de bicarbonat de sodiu. Amestecaţi toate aceste ingredientele într-un vas, apoi adăugaţi-le într-un recipient de pulverizat.

Înainte de a curăţa mucegaiul, este indicat să deschideţi gemurile, asta pentru a circula aerul. Pentru a scăpa de mucegai, nu trebuie decât să pulveriszaţi din abundenţă acest amestec peste zonele afectate. Lăsaţi să acţioneze aproximativ 3-4 ore, după care, cu ajutorul unei cârpe, puteţi freca pentru a îndepărta mucegaiul.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button