Home  /  Boli   /  Savanţii oferă un răspuns realist în ceea ce priveşte sfârşitul umanităţii

Savanţii oferă un răspuns realist în ceea ce priveşte sfârşitul umanităţii

Au existat şi există în continuare nenumărate teorii cu privire la sfârşitul umanităţii, însă cele mai multe dintre acestea nu au o bază reală. Aceste teorii se bazează mai mult pe fascinaţia unor persoane cu privire la acest subiect, unul care este extrem de interesant pentru oamenii de rând.

În realitate este extrem de greu de prezis sfârşitul lumii pe care noi o cunoaştem astăzi, însă conform experţilor, în sistemul nostru solar va apărea un al doilea soare care va distruge planeta noastră.

Datorită satelitului Gaia şi a datelor obţinute de la acesta, savanţii americani au ajuns la concluzia că Pământul îşi va întâlni sfârşitul peste aproximativ 1,3 milioane de ani – asta dacă nu se întâmplă ceva până atunci – când planeta noastră va fi afectată de un bombardament masiv al cometelor, cauzat de apropierea celui de „al doilea soare”, Gliese 710, o pitică portocalie care are o masă de 1,7 ori mai mică decât cea a soarelui nostru.

Astăzi acesta se află la 4 milioane de unităţi astronomice (o unitate astonomică este distanţa dintre Pământ şi Soare, aproximativ 150 de milioane de kilometri), dar experţii susţin că Gliese 710 se apropie de noi.

Cu toate acestea, chiar dacă ajunge la marginea sistemului nostru solar, corpul ceresc va provoca o „furtună gravitaţională”, în care orbitele cometelor şi asteroizilor se vor intersecta cu Terra.

În cazul acesta, probabilitatea ca Pământul să nu fie lovit de o cometă sau vreun asteroid este extrem de mică. Din fericire totuşi, acest lucru se va întâmpla peste mai bine de un milion de ani.

 

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button